UPDATE – Inundaţiile din Spania au provocat moartea a 95 de persoane. Este cel mai grav bilanţ din ultimele decenii. În Valencia, într-o singură zi a plouat cât într-un an. Au fost decretate trei zile de doliu naţional – VIDEO

Cel puţin 95 de persoane au murit în cele mai grave inundaţii care au lovit Spania în ultimele trei decenii, după ce ploile torenţiale s-au abătut asupra regiunii Valencia, din est, au măturat poduri şi clădiri, au anunţat miercuri autorităţile locale, relatează Reuters şi AFP.

UPDATE – Potrivit celor mai recente date publicate de autorităţile spaniole, numărul morţilor se ridică la cel puţin 95, transmite BFMTV.

În unele locuri, apa a crescut cu mai mulţi metri în doar câteva minute.

Acest bilanţ deja dramatic riscă să crească în orele următoare.

Mai multe corpuri neînsufleţite au fost găsite în regiunea Valencia din estul Spaniei, unde ploile torenţiale au provocat inundaţii rapide, a anunţat şeful guvernului regional. 

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Meteorologii au declarat că în unele părţi din Valencia au căzut marţi în opt ore precipitaţii cât într-un an, provocând caramboluri pe autostrăzi şi lăsând sub apă terenurile agricole dintr-o regiune care produce două treimi din citricele cultivate în Spania, unul dintre principalii exportatori mondiali.

Imaginile filmate de serviciile de urgenţă dintr-un elicopter au arătat poduri prăbuşite şi maşini şi camioane stivuite unele peste altele pe autostrăzi printre câmpuri inundate în afara oraşului Valencia.

Locuitorii din zonele cele mai afectate au povestit că au văzut oameni care se urcau disperaţi pe plafoanele maşinilor în timp ce un val de apă noroioasă se revărsa pe străzi, dezrădăcinând copaci şi smulgând bucăţi de zidărie din clădiri.

Trenurile spre oraşele Madrid şi Barcelona au fost anulate din cauza inundaţiilor, iar şcolile şi alte servicii esenţiale au fost suspendate în zonele cele mai afectate.

Compania de electricitate i-DE, deţinută de cea mai mare companie de utilităţi din Europa, Iberdrola, a declarat că aproximativ 150.000 de clienţi din Valencia nu aveau electricitate.

Serviciile de urgenţă din regiune au îndemnat cetăţenii să evite orice deplasare rutieră şi să urmeze recomandările oficiale, iar o unitate militară specializată în operaţiuni de salvare a fost desfăşurată în unele locuri pentru a ajuta lucrătorii locali din serviciile de urgenţă.

400 DE LITRI PE METRU PĂTRAT

În unele zone din Valencia, cum ar fi oraşele Turis, Chiva sau Bunol, s-au înregistrat precipitaţii de peste 400 de litri pe metru pătrat, ceea ce a determinat agenţia meteorologică AEMET să declare marţi cod roşu. Aceasta a devenit cod galben miercuri, pe măsură ce ploaia s-a mai diminuat.

Au avut loc inundaţii şi în alte părţi ale ţării, inclusiv în regiunea sudică Andaluzia, iar meteorologii au avertizat că vor urma şi alte condiţii meteorologice nefavorabile pe măsură ce furtuna se deplasează în direcţia nord-est.

Serviciul meteorologic regional din Catalonia a emis o alertă roşie pentru zona din jurul Barcelonei, avertizând cu privire la vânturi puternice şi grindină, în timp ce AEMET a plasat oraşul Jerez din Andaluzia sub cod roşu.

„(Apele) au luat o mulţime de câini, o mulţime de cai, au luat totul”, a declarat Antonio Carmona, un muncitor în construcţii şi rezident al oraşului Alora din regiunea sudică.

TREI ZILE DE DOLIU NAŢIONAL

Prim-ministrul Pedro Sanchez a promis să reconstruiască infrastructura care a fost distrusă. „Pentru cei care în acest moment încă îşi caută persoanele dragi, întreaga Spanie plânge alături de voi”, a transmis el într-un discurs televizat.

Guvernul spaniol a anunţat miercuri o perioadă de doliu naţional de trei zile în urma inundaţiilor dramatice care au provocat moartea a peste 70 de persoane, potrivit ultimelor estimări.

Cele trei zile de doliu vor începe joi, 31 octombrie, şi se vor încheia sâmbătă, 2 noiembrie, a declarat presei Ángle Víctor Torres, ministrul pentru politica teritorială, adăugând că prim-ministrul Pedro Sánchez va vizita zona calamitată joi.

CELE MAI GRAVE INUNDAŢII SPANIOLE DIN 1996

Bilanţul victimelor pare să fie cel mai grav din Europa de la inundaţiile din 2021, când cel puţin 185 de persoane au murit în Germania.

În Spania, este cel mai grav bilanţ provocat de inundaţii din 1996, când 87 de persoane au murit în apropierea unui oraş din munţii Pirinei.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe X că Europa este pregătită să ajute. „Ceea ce vedem în Spania este devastator”, a spus ea.

ASAJA, unul dintre cele mai mari grupuri de agricultori din Spania, a declarat marţi că se aşteaptă la pagube semnificative pentru culturi. Spania este cel mai mare exportator mondial de portocale proaspete şi uscate, potrivit furnizorului de date comerciale Observatorul Complexităţii Economice, iar Valencia aduce 60% din producţia de citrice a ţării, potrivit Institutului Valencian de Investigaţii Agricole.

Oamenii de ştiinţă afirmă că fenomenele meteorologice extreme sunt din ce în ce mai frecvente în Europa din cauza schimbărilor climatice. Meteorologii cred că încălzirea Mediteranei, care sporeşte evaporarea apei, joacă un rol-cheie în intensificarea ploilor torenţiale.

„Evenimentele de acest tip, care obişnuiau să aibă loc la multe decenii distanţă, devin acum mai frecvente, iar capacitatea lor distructivă este mai mare”, a declarat Ernesto Rodriguez Camino, meteorolog principal de stat şi membru al Asociaţiei Meteorologice Spaniole.

Guvernul spaniol a anunţat miercuri o perioadă de doliu naţional de trei zile în urma inundaţiilor dramatice care au provocat moartea a peste 70 de persoane în sud-estul Spaniei, potrivit ultimelor estimări. Cele trei zile de doliu vor începe joi, 31 octombrie, şi se vor încheia sâmbătă, 2 noiembrie, a declarat presei Ángle Víctor Torres, ministrul pentru politica teritorială, adăugând că prim-ministrul Pedro Sánchez va vizita zona joi.

Ciolacu, întrebat dacă există blat între PSD şi AUR: Am fost omul politic cel mai atacat de domnul Simion / Cum să fac blat cu un asemenea personaj

Serie A: Inter Milano s-a impus la Empoli, scor 3-0; remontada la Veneţia