Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Washington, că pretenţia noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen Patriot, să fim compensaţi rezonabil iar aceste lucruri se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO şi deja sau obţinut primele progrese. Dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot, a mai spus preşedintele. El a arătat că crede că vom reuşi să obţinem şi sisteme care vor fi livrate mai repede şi vor asigura o mai bună supraveghere a spaţiului naţional.
UPDATE – Şeful statului a subliniat că în CSAT a discutat in extenso această chestiune a donării sistemului Patriot şi s-a dat un mandat Ministerului Apărării.
”Se negociază şi dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot, sigur, nu mâine, dar într-un viitor relativ apropiat, dar pentru a compensa absenţa sistemului pe care îl dăm acum, cred că vom reuşi să obţinem şi sisteme care vor fi livrate mai repede şi vor asigura o mai bună supraveghere a spaţiului naţional”, a completat Iohannis.
”Noi facem toate aceste lucruri: sprijinim Ucraina, donăm PATRIOT, ajutăm Moldova, ajutăm şi pe alţii din regiune, pentru că putem şi pentru că noi considerăm că aşa este corect. Iar pentru că noi putem, este o afirmaţie care cred că toată lumea o înţelege aşa cum trebuie. România s-a transformat dintr-un stat care s-a rugat să primească ajutor de orice fel, vă amintiţi anii ’90, primii ani din 2000, s-a transformat într-un stat care are forţa, energia şi capacităţile să exporte securitate în întreaga regiune. Este mare lucru. Este un drum complicat pe care îl avem în spatele nostru, un drum complicat pe care îl avem în faţă, dar România a devenit mai sigură, mai puternică şi mai implicată, în special în ultimii 10 ani”, a spus preşedintele.
Şeful statului a mai spus că toate bazele americane şi din NATO sunt într-un proces de extindere, de întărire iar numărul efectivelor aliate creşte constant, Kogălniceanu, Cincu, etc.
”Acest lucru este ceea ce ne dorim, dar este natural. În situaţia în care vrem un Flanc Estic puternic, acest lucru nu înseamnă doar hârtii şi angajamente politice ci înseamnă practic, militari, dotări militare şi proceduri, şi aceste lucruri toate vor fi îmbunătăţite la Summitul din aceste zile”, a mai spus Iohannis.
ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Pretenţia noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate gen Patriot să fim compensaţi rezonabil. Aceste lucruri se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO şi deja s-au obţinut primele progrese”, a spus Klaus Iohannis.
Şeful statului a precizat că, atunci când se finalizează, vor face publice discuţiile. ”Vom fi într-o situaţie bună şi după”, a mai spus preşedintele
”Dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot”, a completat Klaus Iohannis.