UPDATE – Israelul efectuează lovituri de amploare în întreaga Fâşie Gaza, care s-ar fi soldat cu zeci de morţi. Ministrul apărării: „În această seară am revenit la luptele din Gaza, având în vedere refuzul Hamas de a elibera ostaticii”. Reacţia Hamas

Armata israeliană (IDF) şi Agenţia de Securitate Internă (Shin Bet) au anunţat, în primele ore ale dimineţii de marţi, că efectuează „lovituri de amploare” împotriva Hamas în Fâşia Gaza, în timp ce negocierile pentru o a doua etapă a încetării focului sunt în impas, relatează AFP şi Reuters.

UPDATE Bilanţul atacurilor israeliene a crescut la 59 de morţi şi 150 de răniţi

Bilanţul atacurilor israeliene reluate în noaptea de luni spre marţi în Gaza a crescut la 59 de morţi, relatează Al Jazeera, citând medici din Gaza. Aceştia mai spun că sunt aproximativ 150 de răniţi în întreaga Fâşie Gaza. Printre victime se numără mai mulţi copii, spun medicii.

Potrivit medicilor şi martorilor, au fost lovite trei case în Deir Al-Balah, în centrul Gaza, o clădire în oraşul Gaza şi ţinte în Khan Younis şi Rafah, relatează The Times of Israel.

UPDATEReacţia Hamas

Un oficial de rang înalt al Hamas a declarat pentru Reuters că Israelul pune capăt în mod unilateral acordului de încetare a focului în Gaza.

Gruparea militantă a publicat o declaraţie în care afirmă că decizia guvernului premierului Benjamin Netanyahu de a relua „agresiunea” Israelului împotriva Gaza expune ostaticii „unei soarte necunoscute”.

Hamas face apel la mediatori – SUA, Qatar şi Egipt – să îl facă pe Netanyahu pe deplin responsabil pentru încheierea acordului de încetare a focului.

De asemenea, Hamas face apel la ţările arabe şi musulmane să sprijine „rezistenţa palestiniană” menită să „spargă blocada nedreaptă impusă Gazei”.

Totodată, Hamas cere Consiliului de Securitate al ONU să se reunească de urgenţă pentru a emite o rezoluţie care să oblige Israelul să-şi înceteze „agresiunea”.

UPDATE Ce spune ministrul israelian al apărării

Într-o declaraţie emisă la scurt timp după ce IDF a reluat loviturile în întreaga Fâşie Gaza – după o încetare a focului de aproape trei luni – ministrul apărării, Israel Katz, spune că „porţile iadului se vor deschide în Gaza” şi că Hamas va fi lovit cu o forţă pe care „nu a mai văzut-o niciodată”, dacă nu eliberează toţi cei 59 de ostatici rămaşi.

„În această seară am revenit la luptele din Gaza, având în vedere refuzul Hamas de a elibera ostaticii şi pe fondul ameninţărilor sale de a face rău soldaţilor IDF şi comunităţilor israeliene”, a declarat Katz, citat de The Times of Israel. „Nu vom înceta să luptăm până când toţi ostaticii nu se vor întoarce acasă şi toate obiectivele războiului nu vor fi atinse”, a adaugat el.

Familiile ostaticilor au susţinut de mult timp că obiectivele de război ale Israelului se contrazic reciproc şi că o revenire la luptă pentru a dezmembra capacităţile militare şi de guvernare ale Hamas îi va pune în pericol pe cei dragi.

Hamas a insistat să rămână la termenii iniţiali ai acordului de armistiţiu, care ar fi trebuit să intre în a doua fază la începutul lunii. Această fază prevedea retragerea completă a Israelului din Gaza şi acceptul de a pune capăt definitiv războiului în schimbul eliberării ostaticilor rămaşi în viaţă. Deşi Israelul a semnat aceşti termeni în ianuarie, Netanyahu a insistat mult timp asupra faptului că Israelul nu va pune capăt războiului până când capacităţile de guvernare şi militare ale Hamas nu vor fi distruse.

În consecinţă, Israelul a refuzat chiar să poarte discuţii cu privire la termenii fazei a doua, care ar fi trebuit să înceapă la 3 februarie. Cu toate acestea, încetarea focului a rămas în vigoare timp de aproximativ două săptămâni şi jumătate după încheierea primei faze, în timp ce mediatorii încercau să negocieze noi condiţii pentru prelungirea sa.

Acceptând reticenţa Israelului faţă de faza a doua, trimisul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a prezentat săptămâna trecută o propunere care ar fi prevăzut prelungirea fazei întâi cu mai multe săptămâni, timp în care cinci ostatici în viaţă ar fi fost eliberaţi. Duminică, trimisul SUA a declarat că răspunsul Hamas la această ofertă a fost neconvingător şi a avertizat cu privire la consecinţele iminente în cazul în care gruparea nu îşi schimbă abordarea.

UPDATE Cursuri anulate marţi în unele localităţi din Israel

The Times of Israel relatează că pentru marţi au fost anulate cursurile şcolilor din oraşele israeliene din apropierea graniţei cu Gaza, conform unui anunţ al Comandamentului Frontului Intern al IDF, care şi-a actualizat directivele ca urmare a revenirii peste noapte la operaţiunile militare în Fâşia Gaza. 

UPDATE Administraţia Trump a fost informată în avans

Israelul a informat administraţia Trump în avans cu privire la loviturile IDF din Gaza şi cu obiectivele operaţiunilor militare reînnoite în Fâşie, relatează Axios, citând oficiali israelieni sub acoperirea anonimatului.

UPDATECel puţin 20 de morţi

Potrivit The Times of Israel, televiziunea Al Jazeera relatează că cel puţin 20 de persoane au fost ucise în noile lovituri aeriene israeliene împotriva Fâşiei Gaza. Printre victime se numără şi copii, potrivit altor relatări ale presei arabe.

Israelul afirmă că loveşte ţinte ale Hamas în întreaga Fâşie. IDF (armata israeliană) susţine de mult timp că nu vizează civili, dar Hamas se ascunde printre ei.

Presa din Israel afirmă că au fost lovite zeci de ţinte şi că zeci de avioane de luptă participă la operaţiuni.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

„În acord cu nivelul politic, Forţele de Apărare ale Israelului şi Agenţia de Securitate Internă efectuează lovituri de amploare asupra obiectivelor teroriste aparţinând organizaţiei teroriste Hamas în Fâşia Gaza”, au declarat cele două organizaţii într-un comunicat comun.

Aceste lovituri sunt de o amploare fără precedent de la intrarea în vigoare a armistiţiului, la 19 ianuarie.

Apărarea civilă din Fâşia Gaza a raportat mai multe decese, fără a oferi detalii suplimentare. „Avioanele de război israeliene au lansat o serie de lovituri aeriene violente înaintea zorilor”, a declarat pentru AFP Mahmoud Bassal, purtătorul de cuvânt al acestei organizaţii de prim-ajutor afiliată Hamas. Bassal a raportat bombardamente intense asupra cartierelor estice ale oraşului Gaza, precum şi asupra oraşelor Beit Lahia şi Beit Hanoun, din nordul micului teritoriu palestinian.

Trei case au fost lovite în Deir Al-Balah, în centrul Gaza, o clădire în oraşul Gaza şi ţinte în Khan Younis şi Rafah, potrivit medicilor şi martorilor.

Escaladarea violenţelor are loc pe fondul dezacordului dintre Israel şi Hamas cu privire la modul de menţinere a armistiţiului în trei etape care a început în ianuarie.

Mediatorii arabi, susţinuţi de Statele Unite, nu au reuşit să elimine divergenţele dintre cele două părţi beligerante în cadrul discuţiilor purtate în ultimele două săptămâni.

LIVE TEXT – Război în Ucraina: Trupele ruse folosesc mici grupuri de asalt pentru a ataca pozițiile ucrainene din Sumî

Scene ca-n filmele de acțiune în București! Polițiștii au tras cu pistoalele după un dealer de droguri din Galați