Atacuri israeliene asupra spitalului Nasser din sudul Fâşiei Gaza au ucis luni cel puţin 15 persoane, printre care patru jurnalişti, unul dintre ei lucrând pentru Reuters, au declarat oficiali palestinieni din domeniul sănătăţii.
Cameramanul Hussam al-Masri, unul dintre jurnaliştii ucişi în atacuri, potrivit oficialilor, lucra pentru Reuters. Fotograful Hatem Khaled, care era şi el avea contract cu Reuters, a fost rănit, au declarat oficialii.
Atât armata israeliană, cât şi biroul prim-ministrului nu au făcut deocamdată niciun comentariu cu privire la aceste lovituri, menţionează Reuters.
Potrivit Sky News, printre jurnaliştii morţi se numără şi un reporter al canalului Al-Jazeera.
Într-o declaraţie distribuită pe reţelele sociale, Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat că au avut loc două atacuri. Primul a vizat etajul al patrulea al spitalului, iar al doilea ar fi avut loc în timp ce echipajele de ambulanţă încercau să recupereze răniţii şi morţii.
Martorii au declarat că a doua lovitură a avut loc după ce salvatorii, jurnaliştii şi alte persoane s-au grăbit să ajungă la locul atacului iniţial. Imaginile Reuters au arătat că transmisia video în direct de la spitalul din Khan Younis, care erau filmate de Masri, s-a oprit brusc în momentul atacului.
Oficialii sanitari din Gaza i-au numit pe ceilalţi trei jurnalişti ucişi ca fiind Mariam Abu Dagga, Mohammed Salama şi Moaz Abu Taha. Printre cei ucişi se numără şi un lucrător de la serviciul de salvare, au adăugat aceştia.