Legenda wrestlingului Hulk Hogan a murit joi la vârsta de 71 de ani, informează TMZ Sports.
Medicii au fost chemaţi joi dimineaţa devreme la casa din Clearwater, Florida, a legendei WWE în vârstă de 71 de ani, operatorii afirmând că este vorba de un „stop cardiac”.
O mulţime de maşini de poliţie şi ambulanţe erau parcate în faţa casei lui Hogan, iar Hogan a fost transportat pe o targă într-o ambulanţă.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, soţia lui Hogan, Sky, a negat zvonurile potrivit cărora acesta s-ar afla în comă, afirmând că inima lui este „puternică” în timp ce se recuperează după operaţii.
Încă de luna trecută existau zvonuri că Hogan este în stare gravă, după ce se confrunta cu urmările unei operaţii la gât pe care o suferise în luna mai, notează TMZ. US Weekly a relatat luna trecută că acesta a suferit apoi o intervenţie cardiacă „destul de complicată”.
CINE A FOST HULK HOGAN
Hulk Hogan a transformat wrestlingul profesionist într-un sport de divertisment pentru întreaga familie. Înainte de el, wrestlingul se adresa unui public destul de restrâns. Teatralitatea lui Hulk în ring a fost însă un magnet pentru copii şi părinţii lor şi a dat un impuls acestui sport.
Hogan, pe numele său real Terry Bollea, a devenit celebru în anii 1980 cu personajul său american „Hulkamania” şi a contribuit la transformarea WWE, cunoscută pe atunci sub numele de WWF, într-o forţă naţională. El a devenit atracţia principală a WWF în timp ce Vince McMahon lansa WrestleMania, care a devenit cel mai mare eveniment anual de wrestling din lume.
Primul WrestleMania a devenit un fenomen de cultură pop, Hogan făcând echipă cu Mr. T pentru a-i învinge pe Paul Orndorff şi Roddy Piper în evenimentul principal.
Hogan a avut nenumărate performanţe intrate în istoria genului, inclusiv un meci împotriva lui Dwayne „The Rock” Johnson la WrestleMania X8 în 2002 şi o confruntare cu Andre the Giant la WM 3 – şi a avut rivalităţi memorabile cu Ultimate Warrior şi Randy Savage.
Hulk Hogan a fost introdus în WWE Hall of Fame în 2005. A fost eliminat în 2015, după ce a izbucnit un scandal legat de comentarii rasiste înregistrate în secret în timpul unei partide sexuale. Gawker a publicat clipul, iar Hulk a dat în judecată site-ul şi a câştigat procesul.
Hulk a fost introdus a doua oară în WWE în 2020, de data aceasta ca membru al NWO.
Tot el a fost vedeta Convenţiei Naţionale Republicane din 2024, când a creat o atmosferă incendiară în sală cu teatralitatea sa.
Hulk a avut şi o carieră cinematografică de un uimitor succes, începând în 1982, cu „Rocky III”, în care a interpretat personajul emblematic Thunderlips. A mai jucat în „No Holds Barred”, „Suburban Commando” şi „Mr. Nanny”.
Hogan a fost vedetă şi de reality show, alături de familia sa, în „Hogan Knows Best”, de asemenea un succes.
Ce este uimitor la Hulk este că a suferit numeroase operaţii ca urmare a accidentărilor suferite în lupte. El a declarat la un moment dat într-o emisiune că nu mai are niciun organ original.
Născut în Augusta, în 1953, Hogan a avut doi copii, Brooke şi Nick, cu prima sa soţie, Linda. După ce Linda a intentat divorţ, în 2007, Hogan s-a căsătorit cu Jennifer McDaniel în 2010. Ei au divorţat în 2022. Hogan s-a căsătorit apoi cu Sky Daily în 2023.
Ultima sa apariţie în programele WWE a avut loc în timpul debutului Raw pe Netflix, pe 6 ianuarie.