UPDATE – Membri din conducerea PNL, reuniţi la Braşov pentru a discuta despre pregătirea campaniilor electorale din toamnă. Nicolae Ciucă: Nu ne retragem niciodată, ne regrupăm şi atacăm pe altă direcţie

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a participat, sâmbătă, la Braşov, la o şedinţă în cadrul căreia lideri ai formaţiunii au analizat rezultatele alegerilor din primăvară şi au discutat despre strategia în vederea alegerilor din toamna acestui an. ”Nu ne retragem niciodată, ne regrupăm şi atacăm pe altă direcţie”, a declarat Nicolae Ciucă, la finalul reuniunii. El s-a arătat încrezător că filiala PNL Braşov va obţine unele dintre cele mai bune rezultate pe ţară la următoarele două scrutinuri.

UPDATE – ”M-am întâlnit cu una dintre cele mai puternice organizaţii judeţene ale PNL, condusă de ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veştea. În alegerile din acest an pentru Consiliul Judeţean, PNL Braşov a primit din nou susţinerea cetăţenilor, obţinând peste 30% din voturi. Pentru funcţia de preşedinte al CJ, colegul Adrian Veştea a câştigat, beneficiind de susţinerea a peste 40% dintre braşoveni”, a arătat Nicolae Ciucă, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că a participat, alături de prim-vicepreşedintele Dan Motreanu, de vicepreşedintele Hubert Thuma, de primarul Braşovului, George Scripcaru, de parlamentarii şi primarii PNL din judeţ, la şedinţa în care conducerea organizaţiei Braşov a analizat rezultatele alegerilor din 9 iunie. Tot acum, liberalii braşoveni au început pregătirea campaniei pentru parlamentarele şi prezidenţialele de la finele acestui an.

”Urez PNL Braşov mult succes în următoarele două scrutinuri şi în mobilizarea la maximum a activului de partid. Am încredere că această organizaţie va obţine – aşa cum ne-a obişnuit – unele dintre cele mai bune rezultate pe ţară”, a transmis Ciucă.

ŞTIREA INIŢIALĂ – La reuniunea de la Braşov au participat, alături de preşedintele PNL Nicolae Ciucă, prim-vicepreşedintele Dan Motreanu, vicepreşedintele Hubert Thuma, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, şi preşedintele PNL Brăila, Alexandru Popa.
 
”Am avut o şedinţă de analiză a rezultatelor din alegerile locale şi europarlamentare şi, desigur, pregătirea campaniei pentru alegerile de la sfârşitul acestui an. (…) De retras nu ne retragem niciodată, ne regrupăm şi atacăm pe altă direcţie”, a declarat Nicolae Ciucă, pentru Antena 3, la finalul reuniunii de la Braşov. 
 
El a precizat că discută cu preşedintele Klaus Iohannis ”de fiecare dată când este nevoie”.
 
Unii dintre participanţii la întâlnirea de partid de la Braşov au avut mesaje publice în urma discuţiilor.
 
”Împreună, vom demonstra că PNL rămâne forţa politică capabilă să conducă România pe drumul dezvoltării şi stabilităţii”, a scris Adrian Veştea, pe Facebook.
 
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, a transmis, pe aceeaşi reţea de socializare, că la reuniunea de la Braşov a vorbit despre ”importanţa implicării, despre strategii şi viziuni clare şi corecte, care pun pe primul loc cetăţeanul şi nevoile sale”. 
 
”Urmează o perioadă deloc uşoară, dar PNL a demonstrat deja că e un partid mare, cu oameni profesionişti, care ştiu să facă treabă”, a notat Thuma.

Rusia neagă o informaţie despre discuţii indirecte cu Ucraina, care ar fi fost întrerupte de atacul Ucrainei în regiunea Kursk

O posibilă explicaţie de ce migrenele sunt mai severe în timpul menstruaţiei