UPDATE – Mesaj RO-Alert în Sibiu, după dispariţia unui băiat de 15 ani cu probleme medicale / Copilul a fost găsit într-un mijloc de transport în comun

Autorităţile din Sibiu au transmis, luni seară, un mesaj RO-Alert pentru a anunţa dispariţia unui băiat de 15 ani, cu probleme medicale.

UPDATE: ”Din fericire, poliţiştii sibieni au reuşit depistarea adolescentului într-un mijloc de transport în comun, în municipiul Sibiu. Minorul nu a fost victima niciunei infracţiuni şi va fi încredinţat familiei”, a transmis IPJ Sibiu. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Poliţiştii sibieni desfăşoară o amplă acţiune de căutare a unui adolescent în vârstă de 15 ani, care a plecat într-o direcţie necunoscută fără a mai reveni acasă. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112”, a transmis, luni seară, IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că, luni, poliţiştii sibieni au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că, în jurul orei 16.00, fiul său, SEICEAN ANDREI ALEXANDRU, în vârstă de 15 ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a plecat voluntar de la domiciliu, din municipiul Sibiu, jud. Sibiu, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălţime 175 cm, greutate 45 – 50 kg, ochi căprui, păr şaten, tuns scurt.

În momentul plecării, adolescentul ar fi purtat o bluză de culoare gri închis, pantaloni tip blue-jeans de culoare albastru închis, încălţăminte tip sport de culoare gri închis.

”Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest minor sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112”, a mai transmis sursa citată.

Un mesaj RO-Alert cu aceste informaţii a fost transmis în municipiul Sibiu imediat după ora 20.00.

 

Rodri, accidentat la genunchi, a venit în cârje la gala Balonului de Aur. La ceremonie este prezentă şi actriţa Natalie Portman – VIDEO

VIDEO Ciucă, întrebat pe ce se bazează când îl face prorus pe George Simion: ‘E suficient’