UPDATE – Mesaj RO-Alert transmis în zona de graniţă cu Ucraina / Populaţia avertizată că există posibilitatea să cadă obiecte din spaţiul aerian/ Nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112

Populaţia din zona de graniţă cu Ucraina a primit mesaj de avertizare RO-Alert pentru că există posibilitatea să cadă obiecte din spaţiul aerian.

UPDATE – ”În urma mesajului RO-Alert, nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112 prin care să se solicite ajutor ori să se semnaleze o situaţie de urgenţă”, a transmis ISU Tulcea, precizând că mesajul RO-Alert a vizat zona de graniţă a judeţului Tulcea.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”În urmă cu câteva minute a fost transmis un mesaj RO-alert de avertizare a populaţiei din zona de graniţă cu Ucraina despre faptul că există posibilitatea să cadă obiecte din spaţiul aerian”, a transmis, în noaptea de miercuri spre joi, ISU Tulcea.

Astfel, locuitorii din zonele vizate de mesajul RO-alert sunt îndemnaţi să ia măsuri de siguranţă şi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 dacă consideră ca au nevoie de sprijin, informaţii suplimentare ori dacă observă ceva neobişnuit în zona în care locuiesc.

”Până în acest moment nu au fost înregistrate apeluri în dispeceratul ISU Tulcea”, a mai transmis sursa citată.

Şeful UniCredit, Andrea Orcel: Acţiunile Commerzbank sunt ”prea scumpe” pentru un acord de fuziune

Inovație majoră la Meta: inteligență artificială avansată pentru roboți și mașini autonome