UPDATE – Neamţ: 50 de persoane cu handicap fizic şi mental, înghesuite într-un centru cu capacitate de 32 de locuri / Beneficiarii, ţinuţi în mizerie, fără haine de schimb, pe paturi degradate, deşi existau saltele noi / Fătă aer condiţionat – FOTO

Reprezentanţii Centrului de Monitorizare au verificat, marţi, un centru din judeţul Neamţ, unde 50 de beneficiari erau înghesuiţi pe 32 de locuri, în condiţii mizerabile. Pacienţii au handicap fizic şi mental şi nu au haine de schimb, stau pe paturi murdare şi degradate, fără aer condiţionat. Verificările aun arătat că centrul dispunea de saltele noi şi lenjerii de pat, dar nu erau puse la dispoziţia beneficiarilor.

UPDATE: Verificările au demonstrat că centrul dispunea de saltele, lenjerii şi perne noi.

Acestea au fost scoase pe durata vizitei de momnitorizare.  

ŞTIRE INIŢIALĂ: Oficialii Centrului de Monitorizare au verificat, marţi, activitatea Centrului ”Casa Colibrii din Războieni”, judeţul Neamt

Centrul are o capacitate de 32 de persoane, dar au fost găsite 50 de persoane, restul fiind înghesuite printre ceilalţi.

Cel mai tânăr beneficiar are 22 de ani si cel mai în vârstă 86 şi toţi sunt cu handicap mental, fizic şi asociat.

Din primele date, se pare beneficiarii ar fi ţinuţi în condiţii improprii în mod intenţionat.

Ei nu au haine de schimb, mirosul este îngrozitor, dormitoarele sunt suprapopulate, iar 95% dintre paturi sunt murdare, deteriorate pline de urina/ fecale. 

Pernele de la etaj toate deteriorate murdare şi/sau rupte şi nu există niciun aparat de aer condiţionat.

Verificările continuă pentru a fi dispuse măsuri.

 

Superliga: Atacantul Alexandru Işfan pleacă de la Petrolul

Ministrul Digitalizării, despre Centrul European pentru Competenţe în domeniul Securităţii Cibernetice ECCC: Este esenţial pentru specialiştii cyber din România şi pentru protecţia cibernetică a Uniunii Europene