Candidatul independent Nicuşor Dan afirmă, joi seară, că fotografiile publicate de Elena Lasconi, despre o presupusă întâlnire între el, Florian Coldea şi Victor Ponta, sunt ”un fals grosolan”.
UPDATE: Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat, joi seară, că nu s-a întâlnit niciodată cu Florian Coldea decât în situaţia pe care a explicat-o de multe ori – o recepţie la Ambasada Franţei.
De asemenea, Nicuşor Dan afirmă că nu s-a întâlnit niciodată cu Victor Ponta, decât în contexte oficiale, cu sute de persoane.
”Nu m-am întâlnit niciodată cu Florian Coldea decât în contextul pe care l-am meţionat de multe ori în spaţiul public. Nu m-am întâlnit niciodată cu Victor Ponta decât la ceremonii oficiale cu sute de persoane prezente”, a afirmat Nisuşor Dan, joi seară, într-o conferinţă de presă.
Dan anunţă că va depune plângere penală pe numele Elenei Lasconi.
”Voi face plângere penală, mâine dimineaţă, împotriva doamnei Elena Lasconi pentru fals şi înşelăciune. Este disperare în sistem şi din acest motiv apar toate aceste mizerii Suntem avertizaţi că vor continua”, a mai declarat candidatul independent.
Nicuşor Dan afirmă că nu ştie ce clădire este cea din care pare că iese în fotografiile publicate de Elena Lasconi şi susţine că într-una dintre cele două imagini care se presupune că l-ar înfăţişa nu este el.
Potrivit lui Nicuşor Dan, ”sistemul” este Marcel Ciolacu.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Pozele pe care le-a postat Elena Lasconi sunt un fals grosolan. Această pretinsă întâlnire n-a avut loc niciodată”, a scris, joi seară, pe Facebook, Nicuşor Dan.
Acesta va face declaraţii de presă la ora 22.15.
Şi Victor Ponta – înfăţişat într-una dintre fotografii – acuză că este vorba despre un fals.
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale Elena Lasconi a declarat, joi, despre întâlnirea lui Nicuşor Dan cu Florian Coldea, la care a făcut referire recent, că a primit un e-mail cu nişte poze pe care le-a publicat pe Facebook. Sunt înfăţişaţi Nicuşor Dan, Victor Ponta şi Florian Coldea, în imagini separate.