UPDATE – Percheziţii DNA la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, fiind vizat generalul cu 3 stele Cătălin Zisu/ Prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro prin lucrări fictive la extinderea cimitirului Ghencea Militar/ 22 de descinderi/ Anunţul DNA

Procurorii militari de la DNA fac, vineri, percheziţii la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, relatează G4media.ro, citând surse judiciare. DAN a transmis oficial că sunt făcute 22 de descinderi, în dosar fiind cercetate fapte comise în perioada 2022 – 2023.

UPDATE – ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracţiuni de asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora”, a transmis oficial DNA, într-un comunicat de presă.

Procurorii precizează că, ”urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale”. 

ŞTIRE INIŢIALĂ – Este vizat comandantul Logisticii Armatei Române, generalul cu 3 stele Cătălin Ştefăniţă Zisu, într-un dosar de fraudă cu prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro, potrivit aceloraşi surse. De altfel, percheziţii sunt şi la hotelul Haiducului al Armatei, unde locuieşte generalul Zisu.

Potrivit surselor G4media.ro, dosarul vizează acuzaţii de abuz în serviciu.

Generalul Zisu ar fi acordat un contract pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar către compania Garden Center Grup, deţinută de omul de afaceri Ionel Olteanu.

Procurorii DNA acuză umflarea costurilor prin lucrări fictive de evacuare pâmânt şi umplere cu moloz.

21 de persoane vor fi duse la DNA cu mandat, printre care generalul Zisu şi patronul Garden Centre, Ionel Olteanu, potrivit surselor G4Media.ro

Avocatul Poporului, răspuns la sesizările privind Ordonanţa Trenuleţ: sunt în regulă din punct de vedere juridic/ Cartel Alfa: Soluţia rămâne la nivelul Parlamentului de-a anula sau modifica ordonanţa de urgenţă, lucru puţin probabil

TikTok a revenit în magazinele de aplicaţii Apple şi Google