UPDATE – Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, două fiind transportate la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit. 12 percoane au fost implicate, două fiind transportate la spital.

UPDATE: ”Planul Roşu a fost dezactivat. Cele 12 persoane implicate în accident au fost evaluate medical. Două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 65 de ani au suferit multiple traumatisme şi sunt transportaţi la UPU Sibiu”, a transmis ISU Sibiu.

Celalalte persoane implicate în accident refuză transportul la spital.

IPJ Sibiu anunţă că, în zona Sălişte, sens Sibiu – Sebeş, traficul se desfăşoară pe banda de urgenţă după producerea a două evenimente rutiere.

”Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat blocând cele două benzi de mers, iar în coloana formată trei autoturisme au intrat în coliziune pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă”, a transmis Poliţia.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”ISU Sibiu intervine de urgenţă pe A1, km 275, la un accident rutier în care sunt implicate mai multe autovehicule. La faţa locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere şi una de transport personal şi victime multiple”, anunţă, duminică seară, ISU Sibiu. 

 
Din primele informaţii în accident ar fi implicate 12 persoane.
 
”La nivelul judeţului Sibiu a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a mai transmis sursa citată. 
 

Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti

Jandarmeria București confirmă: Protestul pentru sprijinul lui CĂLIN GEORGESCU este PAȘNIC!