UPDATE – Planul Roşu de Intervenţie, activat în urma unui accident feroviar produs în Gara Constanţa/ Au fost implicate două trenuri/ Şapte persoane, duse la spital/ Precizările CFR SA/ Reacţia lui Grindeanu – VIDEO

Autorităţile au activat, duminică, Planul Roşu de Intervenţie, în urma unui accident feroviar petrecut în Gara Constanţa. Un tren care pleca din staţie a fost lovit de o altă garnitură, care făcea o manevră pentru regarare, afirmă CFR SA. Şapte persoane au fost transportate la spital, în total 24 fiind evaluate medical. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că inspectorii Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) vor stabili cauzele accidentului, iar ulterior el va dispune ”măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii care se pot transforma în tragedii”.

UPDATE – Poliţiştii au început cercetările în cazul accidentului feroviar. 

”La data de 4 mai, în jurul orei 14.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Transporturi au fost sesizaţi cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanţa ar fi lovit trenul respectiv. Din primele verificări efectuate rezultă că mai multe persoane ar fi fost rănite uşor”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.
 
Ei au precizat că este în desfăşurare cercetarea la locul accidentului.
 
FOTO: ISU Constanţa
FOTO: ISU Constanţa
 
De asemenea, pompierii au menţionat că 24 de persoane au fost evaluate medical, iar şapte dintre acestea au ajuns la spital.

UPDATE – ”În urma incidentului dintre două trenuri, petrecut în Gara Constanţa, NU sunt persoane rănite grav, din informaţiile pe care le am, până în acest moment! Ţin legătura, în permanenţă, cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru monitorizarea celor care au suferit în urma acestui accident, dar şi cu inspectorii ASFR. Aceştia din urmă vor stabili cauza exactă a incidentului. După ce se vor identifica motivele acestuia, voi dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii care se pot transforma în tragedii.

UPDATE – La locul accidentului au fost alocate 4 ambulanţe SMURD, 1 ambulanţă SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 3 ambulanţe SAJ, 1 echipaj de stingere.

Reprezentanţii ISU Dobrogea au precizat că un număr de cinci persoane au fost transportate la spital, conştiente, iar alte zece sunt în evaluare medicală la locul accidentului.

UPDATE – Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în staţia CF Constanţa a fost activat Planul Roşu de intervenţie astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.

”În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din staţie, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1. În urma impactului, 14 persoane au fost rănite şi primesc îngrijiri medicale la faţa locului, fiind transportate ulterior către unităţi medicale din zonă, conform procedurilor de urgenţă coordonate de autorităţile competente”, a transmis Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
 
Circulaţia feroviară în staţia Constanţa este temporar reorganizată pentru a permite desfăşurarea intervenţiilor operative şi a anchetei în condiţii de siguranţă.
 
UPDATE – Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat la Antena 3 că au fost evaluate medical 25 de persoane. 
 
”Trenul care a lovit un tren staţionat avea peste 700 de bilete vândute. La acest moment au fost evaluate 25 de persoane. Din fericire nu avem persoane rănite grav, până în acest moment. Situaţia este în dinamică”, a afirmat Raed Arafat.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au transmis că, potrivit primelor informaţii, în urma acestui accident feroviar, în care ar fi implicate două trenuri, ar fi 14 victime.

 

Putin, în vârstă de 72 de ani, spune că se gândeşte mereu la succesiune

Peste 650 de deţinuţi din Penitenciarul Botoşani au votat la alegerile prezidenţiale prin urne mobile