Două cisterne, din care una încărcată cu 33 de tone de motorină, au fost implicate, luni după-amiază, într-un accident rutier produs în comuna Berceni, sat Moara Nouă.
„În eveniment sunt implicate două autocisterne (dintre care una fără încărcătură şi una încărcată cu 33 T de motorină) şi un autoturism. La bordul acestora se aflau doar şoferii, dintre care unul este asistat medical la faţa locului”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Conform sursei citate, nu sunt înregistrate scurgeri de motorină din cea transportată, ci doar din carburantul regăsit în rezervorul autovehiculelor implicate.
După evaluarea medicală, şoferul cisternei fără încărcătură, un bărbat în vârstă de aproximativ 52 ani, a fost transportat la spital în stare de conştienţă.
Reprezentanţii ISU Prahova au precizat că nu se impune transvazarea încărcăturii de motorină.
Misiunea este în dinamică. AGERPRES
(AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)