Serviciul Român de Informaţii anunţă, marţi, că a dejucat o nouă operaţiune de sabotaj instrumentată de Federaţia Rusă pe teritoriul României. Doi ucraineni care au intrat în ţară dinspre Polonia şi care erau sub coordonarea directă a unor reprezentanţi ai serviciilor secrete ruse intenţionau să incendieze un sediu al companiei NOVA POST din Bucureşti. În apropiere au fost găsite dispozitive explozive artizanale. DIICOT precizează că cei doi au 21 şi 24 de ani, iar clădirea pe care o vizau se află la parterul unei bloc de locuinţe, situat în zona centrală a municipiului Bucureşti, Sectorul 3. În situaţia producerii incendiului, acesta se putea propaga cu uşurinţă la clădirile din jur.
UPDATE: DIICOT precizează că cei doi ucraineni au 21 şi 24 de ani şi au fost reţinuţi în 16 octombrie, fiind cercetaţi pentru tentativă la acte de diversiune.
”Pe baza probelor administrate s-a stabilit că inculpaţii au pătruns pe teritoriul României, iar la data de 15.10.2025 au depus la sediul unei societăţi de curierat internaţional, două colete ce conţineau dispozitive confecţionate artizanal, în scopul distrugerii prin incendiere a respectivei clădiri. Locaţia se află la parterul unei bloc de locuinţe, situat în zona centrală a municipiului Bucureşti, Sectorul 3. În situaţia producerii incendiului, acesta se putea propaga cu uşurinţă la clădirile din jur, creându-se astfel un real pericol asupra vieţii unui număr foarte mare de persoane, precum şi asupra imobilelor şi bunurilor situate în zonă”, a transmis, marţi, DIICOT, într-un comnunicat de presă.
Cu sprijinul specialiştilor pirotehnişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii, dispozitivele au fost dezamorsate.
Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Serviciul Român de Informaţii anunţă, marţi, că, în cooperare cu parteneri naţionali şi internaţionali, a dejucat o nouă operaţiune de sabotaj instrumentată de Federaţia Rusă pe teritoriul României
”Serviciul Român de Informaţii, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO şi MApN-DGIA, precum şi cu servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei noi operaţiuni de sabotaj pe teritoriul naţional, cu implicarea a doi cetăţeni ucraineni, aflaţi sub coordonarea directă a unor reprezentanţi ai serviciilor secrete ruse, scopul acestora fiind distrugerea prin incendiere a unui sediu al companiei NOVA POST din municipiul Bucureşti”, anunţă, marţi, SRI, într-un comunicat de presă.
Astfel, în intervalul 14-15 octombrie 2025, SRI a identificat şi monitorizat doi cetăţeni ucraineni care:
- au accesat teritoriul naţional dinspre Polonia spre Bucureşti;
- au depus la sediul NOVA POST din Bucureşti două colete care conţineau dispozitive incendiare cu iniţiere de la distanţă, confecţionate artizanal, disimulate în căşti audio şi piese auto, respectiv componente de monitorizare a locaţiei prin GPS.
”Angrenarea echipelor proprii şi a resurselor specializate a permis identificarea imediată a coletelor incendiare, dezamorsarea acestora şi prevenirea iniţierii intenţionate sau accidentale a dispozitivelor. În prezent, organele judiciare, împreună cu structurile poliţieneşti şi cele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale din ţara noastră, derulează investigaţii, inclusiv în format partenerial, privind acţiunile celor doi cetăţeni ucraineni”, a mai transmis SRI.
Potrivit instituţiei, expertiza preliminară relevă un modus operandi complex: utilizarea de substanţe incendiare (termit şi nitrat de bariu), disimularea acestora cu posibilitatea iniţierii lor de la distanţă, respectiv adoptarea de către cei doi cetăţeni ucraineni a unor măsuri de autoprotecţie specifice serviciilor de informaţii.
”Datele obţinute confirmă afilierea celor doi cetăţeni ucraineni la o reţea extinsă de sabotori vizând ţări europene, controlată de serviciile secrete ruse. Acţiunile acestora se încadrează în acelaşi tipar operaţional care vizează infrastructura extinsă a companiei NOVA POST – cea mai mare companie privată de curierat ucraineană. Acţiunile specifice întreprinse de SRI, precum şi măsurile dispuse cu autorităţile române şi partenerii externi au condus la prevenirea unei tentative de sabotaj pe teritoriul naţional”, a mai transmis instituţia citată.