UPDATE – Steve Witkoff, omul lui Trump, s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu Kirill Dmitriev, consilierul lui Putin. El va fi primit vineri la Moscova de şeful Kremlinului pentru a vorbi despre Ucraina

Emisarul special american Steve Witkoff s-a întâlnit vineri, la Sankt Petersburg, cu trimisul lui Vladimir Putin pentru cooperare internaţională, Kirill Dmitriev, a anunţat agenţia rusă de stat TASS. Kremlinul a confirmat ulterior că el urmează să fie primit, vineri, la Moscova, şi de preşedintele Vladimir Putin.

UPDATE – Kremlinul a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni vineri cu emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, care se află în vizită în Rusia. Cei doi vor discuta despre „soluţionarea” conflictului din Ucraina, potrivit Moscovei, care a precizat că nu se aşteaptă la nicio „surpriză” diplomatică.

„Putin îl va asculta. Conversaţia va continua pe diverse aspecte ale reglementării ucrainene”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia Ria Novosti.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Potrivit agenţiei TASS, întâlnirea a avut loc la Grand Europe Hotel din Sankt Petersburg, iar după convorbiri cei doi părăsit hotelul cu o coloană oficială.

Săptămâna trecută, Dmitriev a fost în SUA, fiind oficialul rus cu rangul cel mai înalt care a venit la Washington şi a purtat convorbiri oficiale de la invazia rusă în Ucraina.

Vinerea trecută, Kremlinul că preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump nu au planuri să discute direct după vizita la Washington a trimisului lui Putin pentru investiţii, Kirill Dmitriev, în condiţiile în care negocierile mai ample privind încetarea focului în Ucraina par să fie blocate.

Vizita lui Witkkoff în Rusia – deja a treia de la învestirea lui Trump – vine după ce o nouă rundă de discuţii a avut loc joi la Istanbul între diplomaţii ruşi şi americani, axate pe problema restabilirii relaţiilor diplomatice normale. Înaintea acestei întâlniri, SUA şi Rusia au făcut un schimb de deţinuţi.  În februarie, în timpul unei vizite la Moscova a emisarului lui Trump Steve Witkoff, a fost eliberat dintr-o închisoare rusă profesorul american Marc Fogel. Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman şi şeful fondului suveran de investiţii al Rusiei, Kirill Dmitriev, au fost implicaţi în negocieri.

 

Comisarul UE pentru comerţ se duce la Washington, în timp ce UE se gândeşte cum să evite – sau cum să se pregătească pentru – tarifele americane

Alunecare de teren lângă un bloc din cartierul ieşean Păcurari. Dezvoltatorul dă vina pe locatari, pentru că ar fi deviat burlanele de evacuare a apei. Senator USR: Incidentul ar trebui să alarmeze Primăria – FOTO