UPDATE Suceava: Cinci persoane decedate şi două rănite în urma accidentului de la Grăniceşti

Cinci persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Grăniceşti, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.


 

UPDATE ORA 17.46 Suceava: Cinci persoane decedate şi două rănite în urma accidentului de la Grăniceşti

 

Cinci persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Grăniceşti, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, una dintre persoanele decedate este un copil în vârstă de patru ani. De asemenea, cei doi răniţi sunt minori.

Iniţial, autorităţile au anunţat decesul a trei persoane şi rănirea altor trei, însă numărul morţilor a crescut.

„Din nefericire, şi pentru cea de-a patra persoană, după finalizarea protocolului de resuscitare, s-a declarat decesul. Cei doi minori vor fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. (…) După reverificarea zonei, sub cupola unui autoturism răsturnat în şanţ, a fost identificată o a şaptea victimă. Este vorba despre un minor în vârstă de aproximativ patru ani. Din nefericire, acesta are leziuni incompatibile cu viaţa”, au precizat oficialii ISU.

În urma acestui accident, în care au fost implicate două autoturisme, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Impactul a fost atât de puternic că patru persoane au fost încarcerate.

La locul intervenţiei au acţionat două echipaje de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.

 

 

ORA 17.25 Suceava: Trei persoane decedate şi mai multe rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme

 

Trei persoane au murit şi trei au fost rănite în urma unui accident rutier produs între două autoturisme, pe DN 2, în localitatea Grăniceşti, informează IGSU.

Potrivit sursei citate, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

În urma coliziunii, patru persoane au fost încarcerate. Trei dintre acestea au decedat, iar celei de-a patra i se aplică manevre de resuscitare, precizează salvatorii.

În afara celor patru victime care au fost încarcerate, toate adulte, au mai fost răniţi doi minori. Aceştia sunt conştienţi şi li se acordă îngrijiri medicale la faţa locului.

La locul intervenţiei acţionează două echipaje de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

 

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

 

Citiţi şi:

 

* Suceava: În accidentul de pe DN 2 a fost implicat o maşină ‘Şcoală’; elevul de la volan, instructorul şi un alt elev au murit

Sursa: www.agerpres.ro

Datoria guvernamentală a crescut, în august, la 886,983 miliarde lei, respectiv 52,7% din PIB (Ministerul Finanţelor)

Ciclism: Mark Cavendish, cel mai mare sprinter din istorie, şi-a anunţat retragerea