UPDATE – Tavanul de rigips de la piscina interioară a hotelului Hilton din municipiul Sibiu s-a prăbuşit/ A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie/ Şapte persoane, între care patru copii, duse la spital, cu răni uşoare sau atac de panică – FOTO

Autorităţile din Sibiu au declanşat, marţi după-amiază, Planul Roşu de Intervenţie, după ce tavanul din rigips de la piscina interioară a hotelului Hilton din municipiul Sibiu s-a prăbuşit. Opt persoane au fost scoase din piscină de salvatori, fiind chemat şi un echipaj de scafandri pentru căutări. ISU Sibiu a precizat că şapte persoane, din care patru copii cu vârste între 3 şi 7 ani, au fost transportate la spital, cu răni uşoare sau atac de panică. Autorităţile urmează să stabilească din ce cauză a căzut tavanul pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi.

UPDATE – Potrivit ISU Sibiu, Planul Roşu de intervenţie a fost dezactivat. 

 
Reprezentanţii ISU au precizat că aproximativ 120 de metri pătraţi din tavanul din rigips de la piscina unităţii de cazare s-a desprins şi a căzut. 

 
În urma incidentului, au fost înregistrate 7 victime: patru copii în vârstă de 3, 5, 7 şi 7 ani au suferit atacuri de panică şi traumatisme uşoare, fiind transportaţi la Spitalul de Pediatrie pentru îngrijiri de specialitate; doi adulţi în vârstă de 45 şi 42 de ani au suferit multiple contuzii şi traumatisme uşoare şi au fost transportaţi la UPU Sibiu.
 
O altă persoană a primit îngrijiri medicale, însă a refuzat transportul la spital. 
 
Cauza care a generat producerea acestui eveniment este analizată de instituţiile abilitate. 
 
UPDATE – ”Au fost înregistrate 7 victime (3 adulţi şi 4 minori), dintre care 6 persoane (2 adulţi şi 4 minori) au fost transportate la spital, toate conştiente”, a precizat ISU Sibiu.
 
UPDATE – ”În aceste momente 8 persoane (5 adulţi şi 3 minori) au fost extrase din piscina de către salvatori şi sunt evaluate de echipajele medicale sosite la faţa locului”, a anunţat ISU Sibiu.
 
FOTO: ISU Sibiu
FOTO: ISU Sibiu
 
Acolo va fi chemat şi un echipaj de scafandri.
 
În paralel, se continuă misiunea de căutare a persoanelor surprinse sub dărâmături în piscină. 
 
UPDATE – ”În urma unui apel 112, echipaje din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu se deplasează la un hotel situat la ieşirea din municipiul Sibiu spre Răşinari, în interiorul căruia a fost sesizată prăbuşirea tavanului unei încăperi”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ – ISU Sibiu a anunţat că intervine în incinta unei unităţi de cazare situată la ieşirea din municipiul Sibiu spre Răşinari pentru degajarea unor elemente de construcţie prăbuşite la piscina aflată în interior. 
 
Acolo intervin 2 ambulanţe SMURD dintre care una cu medic, 4 ambulanţe SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare, 3 autospeciale de stingere şi 2 autospeciale de primă intervenţie şi comanda. 
 
”Din primele informaţii s-ar părea că tavanul situat la piscină s-a desprins şi a căzut. Nu se cunoaşte în acest moment dacă există persoane surprinse sub dărâmături. A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Sibiu.
 

UPDATE – Tavanul de rigips de la piscina interioară a hotelului Hilton din municipiul Sibiu s-a prăbuşit/ A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie/ Şapte persoane, între care patru copii, duse la spital, cu răni uşoare sau atac de panică – FOTO

Un atac rus ar putea provoca o surpare a adăpostului antiradiaţie intern al Centralei Nucleare Cernobîl, avertizează directorul centralei Serghii Tarakanov