UPDATE – Timiş: Accident cu trei maşini, între care o autospecială de Poliţie / Un agent a fost rănit / A fost chemat elicopterul SMURD – FOTO / VIDEO

#image_title

Trei maşini, între care o autospecială de Poliţie, au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc, luni, în localitatea Belinţ din judeţul Timiş, în apropiere de municipiul Lugoj. Un agent a rămas încarcerat, iar la faţa locului a fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD.

UPDATE: Din primele date, se pare că autospeciala de Poliţie, aflată în misiune spre Topolovăţu Mare unde agenţii urmau să dirijeze traficul, a lovit un autoturism aflat în faţă, al cărui şofer a încetinit brusc.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde a lovit cea de-a treia maşină care transporta autoturisme pe o platformă.

Autospeciala de Poliţie s-a răsturnat, iar unul dintre agenţi a fost rănit. Şoferul maşinii care încetinise a rămas încarcerat, fiind extras din autoturism şi preluat de echipajele medicale.

ŞTRIE INIŢIALĂ: Potrivit primelor informaţii, în coliziune au fost implicate trei autovehicule, printre care şi o autospecială a Poliţiei Române.

În urma impactului, autospeciala de Poliţie s-a răsturnat

O persoană a rămas încarcerată, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, ambulanţe şi poliţişti. De asemenea, a fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD. Alte două persoane sunt evaluate medical la faţa locului.

”În accident sunt implicate 3 autoturisme în care se aflau 5 persoane, dintre care 3 necesită îngrijiri medicale (o victimă încarcerată). La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi 8 pompieri. A fost alertat şi elicopterul din Caraş-Severin. De asemenea, s-au deplasat 3 ambulanţe SAJ”, a transmis ISU Timiş.

 

Apa Nova Bucureşti achită dividende în valoare de peste 19,5 milioane de lei către Primăria Capitalei

Ryan Gosling şi-a prezentat la Comic-Con noua aventură spaţială, „Project Hail Mary” – VIDEO