Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată din Timişoara, însoţiţi de luptătorii de la trupele speciale, au descins, luni dimineaţă, la membrii unei grupări care exploata, pentru cerşetorie, persoane cu handicap.
UPDATE: ”Astăzi, 04.11.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Timişoara şi oraşul Buziaş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane. Cercetările efectuate au stabilit că, pe parcursul anului 2024, mai mulţi făptuitori au constituit pe raza judeţului Timiş (pe criterii familiale) o grupare de criminalitate organizată specializată în trafic de persoane”, a transmis DIICOT.
Sursa citată a precizat că membrii grupului infracţional au recrutat mai multe persoane vătămate (bărbaţi şi femei ) cu dizabilităţi sau aflate în situaţii de pauperitate extremă, pe care le-au determinat, inclusiv prin acte de violenţă, să practice cerşetoria sau prostituţia în beneficiul lor financiar.
”Sunt puse în executare 11 mandate de aducere, audierile urmând a se desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara. Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Timiş şi jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobila ,,Glad Voievod” Timişoara”, a mai transmis sursa citată.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit anchetatorilor, persoane cu diferite forme de handicap fizic erau duse în fiecare dimineaţă în parcări de magazine, în intersecţii sau pe strzăi aglomerate din Timişoara, pentru a cere bani de la trecători.
În urma descinderilor din cartierul Kuncz din Timişoara, 10 persoane au fost ridicate şi duse la audieri, la sediul DIICOT Timişoara.
Între aceştia şi doi cerşetori şi o femeie infectată cu HIV care era exploatată în scopuri sexuale.
De asemenea, sursele citate susţin că gruparea exploata cel puţin un cerşetor încă din anul 2019.
Membrii grupării vor fi cercetaţi pentru trafic de persoane în formă continuată.