Un bărbat în vârstă de 28 de ani, acuzat că a agresat trei fete cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, într-un tramvai din sectorul 5 al Capitalei, a fost reţinut de poliţişti pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Incidentul a fost semnalat de către partenerul uneia dintre fetele agresate. Un reprezentant al Jandarmeriei Bucureşti a explicat cum s-au petrecut faptele.
UPDATE Un plutonier adjutant din cadrul Jandarmeriei Capitalei a declarat presei că agresiunea a avut loc în tramvaiul 32, după ce agresorul le-a solicitat unor tinere să vorbească mai încet şi ele au refuzat, spunându-i că nu e tramvaiul lui.
„Fetele veneau din Centrul Vechi şi se deplasau spre casă, fiind din două grupuri diferite. Două dintre fete vorbeau mai tare în tramvai, iar agresorul le-a solicitat să nu mai facă gălăgie fiindcă e obosit şi vrea să doarmă. Fetele i-au răspuns că nu e tramvaiul lui, iar atunci el s-a ridicat şi a început să le lovească peste faţă”, a precizat plutonier adjutant Mihai Sparoghi.
Plotunierul adjutant a adăugat că în acel moment, a intervenit o altă fată din tramvai şi atunci agresorul a lovit-o puternic pe aceasta, care a căzut la pământ pierzându-şi cunoştinţa
„Cea de a treia fată a intervenit şi agresorul, care este masiv şi vicecampion la skanderberg, i-a aplicat o lovitură mai dură. A căzut, s-a lovit şi a rămas inconştientă”, a afirmat el.
Potrivit sursei citate, fetele au fost coborâte în staţia Calea Rahovei, unde se afla un echipaj de intervenţie antiteroristă al Jandarmeriei Capitalei. Văzând că în staţie este agitaţie, echipajul a intervenit, iar atunci agresorul, care coborâse şi el din tramvai, s-a urcat înapoi sperând să scape odată cu plecarea din staţie a mijlocului de transport.
„Agresorul a coborât din tramvai, iar când ne-a văzut pe noi că am intervenit s-a urcat înapoi crezând că tramvaiul pleacă. Noi ne-am urcat după el, iar colegul meu a pus autospeciala în faţa tramvaiului ca să-l blocheze”, a povestit plutonierul adjutant, adăugând că bărbatul a opus rezistenţă în momentul încătuşării.
Jandarmul s-a arătat nedumerit de faptul că, deşi tramvaiul era plin, nimeni nu a intervenit în ajutorul fetelor, ci, din contră, unii dintre călători s-au plâns că întârzie la serviciu din cauză că tramvaiul a fost blocat în staţie.
Potrivit sursei citate, fetele rănite au primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care au mers la Poliţie şi au depus plângere penală împotriva agresorului.
ŞTIREA INIŢIALĂ Potrivit Poliţiei Capitalei, la data de 27 august, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au reţinut un bărbat, în vârstă de 28 de ani, cercetat penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fapt, în aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, că partenera sa ar fi fost agresată fizic într-un mijloc de transport din Sectorul 5.
Echipajul de poliţie deplasat la faţa locului a identificat trei tinere, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani şi a stabilit că acestea ar fi fost agresate de către un bărbat.
Un echipaj al Jandarmeriei Capitalei, aflat în apropiere, a intervenit, identificându-l şi imobilizându-l pe suspect, acesta fiind ulterior preluat de poliţişti. Totodată, un echipaj medical a acordat îngrijiri uneia dintre victime.
Cercetările au fost preluate de Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, care a stabilit că, în jurul orei 07.00, în timp ce se aflau într-un tramvai care circula pe o stradă din Sectorului 5, pe fondul unor divergenţe verbale, cele trei tinere, în vârstă de 16, 19, respectiv 20 de ani, ar fi fost agresate fizic de bărbatul în vârstă de 28 de ani, iar prin faptele săvârşite au fost tulburate ordinea şi liniştea publică.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.