Un bărbat din Bocşa, judeţul Caraş-Severin, acuzat că a muşcat de mâini şi de picioare, joi noapte, trei poliţişti din localitate, chemaţi la o intervenţie prin 112, a fost reţinut pentru ultraj.
UPDATE – ”În data de 08.01.2026, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bocşa au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că un bărbat face scandal într-un local public din oraş, provocând distrugeri în interior. La scurt timp, poliţiştii au fost sesizaţi din nou prin SNUAU 112 de o femeie că acelaşi bărbat a încercat să intre peste aceasta în locuinţă. La faţa locului au fost direcţionate două echipaje de poliţie, care l-au găsit pe bărbatul în cauză la domiciliu, într-un bloc din proximitatea localului, acesta fiind recalcitrant şi vizibil în stare de ebrietate”, a transmis IPJ Caraş- Severin.
Potrivit sursei citate, bărbatul a refuzat să coopereze, nu s-a conformat dispoziţiilor poliţiştilor, iar în momentul în care au încercat să îl imobilizeze, acesta i-a muşcat de braţ şi de picior.
În sprijinul acestora a fost solicitat un echipaj de jandarmi, iar bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei şi urmează să fie luate măsurile legale ce se impun.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a informat, vineri, că prin ordonanţa procurorului de caz din 9 ianurie, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un bărbat suspectat de trei infracţiuni de ultraj, în cazul căruia a fost luată măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore.
Potrivit sursei citate, din probele administrate, a reieşit că la data de 8 ianuarie, în jurul orei 22:20, în timp ce se afla într-un apartament din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin, suspectul i-a agresat fizic pe cei trei agenţi de poliţie care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, intervenind la o solicitare SNUAU 112.
Sursa citată menţionează că bărbatul i-a muşcat pe cei trei poliţişti de braţ, de mâini şi de picioare, toţi trei suferind răni pentru care au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.
Suspectul a fost reţinut pe o perioadăde 24 de ore, pentru ultraj.


