Un bărbat s-a urcat, joi seară, pe clădirea Gării din Brăila şi a ameninţat că se aruncă. La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de intervenţie, care l-au convins să coboare.
UPDATE: ”Cu puţin timp în urmă, în urma demersurilor echipelor de intervenţie, bărbatul a fost convins să renunţe la gestul său. Acesta a fost coborât cu autoscara de pompieri şi evaluat de echipajul medical aflat la faţa locului şi internat la un spital de psihiatrie din municipiu”, a transmis IPJ Brăila.
ŞTRIE INIŢIALĂ: ”La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 20:35, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi urcat pe clădirea Gării CFR Brăila având intenţii suicidale”, a anunţat, joi seară, IPJ Brăila.
La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie şi un negociator din cadrul IPJ Brăila, în sprijinul cărora intervin pompierii din cadrul I.S.U Brăila.
”În astfel de situaţii ştim foarte bine că fiecare minut este important motiv pentru care, în aceste momente, încercăm să facem tot ce putem pentru a salva persoana în cauză”, au mai transmis poliţiştii.
Deocamdată nu se cunosc motivele bărbatului.