Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula Von der Leyen s-a pronunţat luni în favoarea introducerii unei clauze a ”preferinţei europene” în sectoarele strategice – adică o obligare a companiilor care beneficiază de fonduri publice să se aprovizioneze cu componente europene, relatează AFP.
”Europa trebuie să fie capabilă să-şi apere interesele strategice şi să-şi susţină în mod activ propria” bază de producţie, le scrie Celor 27, într-o scrisoare, Ursula Von der Leyen.
”Preferinţa europeană este un instrument necesar în vederea contribuirii la acest obiectiv”, se pronunţă ea.
Susţinerea economiei europene şi a producţiei ”Made in Europa” urmează să se afle în centrul unui summit al liderilor Uniunii Europene (UE) privind competitivitatea, prevăzut joi, în Belgia.
Comisia Europeană a pregătit un proiect de lege care vizează intoducerea preferenţei europene în anumite sectoare, ca de exemplu industria automobilelor.
Prezentarea textului, aşteptat acum la 25 februarie, a fost amânată în două rânduri în ultimele luni, din cauza unor disensiuni între statele membre ale Uniunii.
O IDEE FRANCEZĂ
Această noţiune este apărată viguros de către Franţa, în vederea protejării filierei franceze a bateriilor de maşini electrice.
Însă ea este respinsă de către alte state, ca de exemplu Germania, care se teme de o creştere a costurilor de aprovizionare a constructorilor germani de automobile şi altor producători din industrie.
”Trebuie să stabilim, o dată pentru totdeauna, o adevărată preferinţă europeană în sectoarele noastre cele mai strategice”, pleda la începutul lui februarie, într-un editorial semnat de peste 1.000 de şefi de întreprinderi, vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu acest dosar, francezul Stéphane Séjourné.


