US Open: Djokovici l-a învins pe Fritz şi îl va înfrunta pe Alcaraz în semifinale. Sârbul a făcut la finalul meciului cu americanul câteva mişcări de dans viral pentru fiica sa – VIDEO

Știri de azi | US Open: Djokovici l-a învins pe Fritz şi îl va înfrunta pe Alcaraz în semifinale. Sârbul a făcut la finalul meciului cu americanul câteva mişcări de dans viral pentru fiica sa – VIDEO - Știri de azi |
#image_title

Novak Djokovici, în căutarea celui de-al 25-lea titlu de Grand Slam, l-a învins marţi pe americanul Taylor Fritz în sferturile de finală ale US Open, calificându-se astfel pentru o semifinală împotriva lui Carlos Alcaraz.

Jucătorul sârb în vârstă de 38 de ani, eliminat în semifinalele primelor trei turnee majore ale sezonului, s-a impus cu 6-3, 7-5, 3-6, 6-4, în puţin mai puţin de trei ore şi jumătate, împotriva lui Fritz, ultimul jucător american rămas în competiţie la New York pe tabloul masculin, finalistul ediţiei precedente a US Open.

După ce a dat mâna cu Fritz şi cu arbitrul de scaun, jucătorul sârb a făcut dansul viral „Soda Pop” din K-pop. Djokovici a explicat în interviul de pe teren că dansul a fost dedicat fiicei sale, Tara, care a împlinit opt ani.

„Un meci incredibil de strâns”, a declarat Djokovici în interviul de pe teren. „A fost un meci în care oricine putea câştiga. Cred că am avut noroc că am salvat câteva puncte de break cruciale în setul al doilea. Cred că în cea mai mare parte a seturilor al doilea şi al treilea, el a fost jucătorul mai bun. În astfel de meciuri, câţiva puncte decid câştigătorul.”

Djokovici îl va înfrunta pe rivalul său Carlos Alcaraz într-o semifinală de senzaţie. Djokovici conduce cu 5-3 în seria Lexus ATP Head2Head, cu victorii în ultimele două meciuri. Vineri va avea loc prima lor întâlnire la Flushing Meadows.

Novak Djokovici este acum la egalitate cu Jimmy Connors în ceea ce priveşte numărul de apariţii în semifinale (14) din istoria turneului. A câştigat US Open în 2011, 2015, 2018 şi 2023.

Djokovici a ajuns în semifinale la toate cele patru turnee majore din acest sezon, marcând a şaptea oară în cariera sa când a reuşit această performanţă. El are un bilanţ de 31-9 în acest sezon.

 

Știri de azi | UPDATE – Botoşani: Accident între un microbuz şi un autoturism, pe DN 24C/ Sunt implicate 21 de persoane, dintre care şapte au fost descarcerate/ Două persoane, declarate decedate/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ Trafic blocat – FOTO - Știri de azi |

UPDATE – Botoşani: Accident între un microbuz şi un autoturism, pe DN 24C/ Sunt implicate 21 de persoane, dintre care şapte au fost descarcerate/ Două persoane, declarate decedate/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ Trafic blocat – FOTO

Știri de azi | O femeie de 67 de ani acuzată că a înjunghiat mortal un bărbat cu un cuţit în gât a fost arestată preventiv/ Cei doi nu aveau locuinţă şi stăteau împreună într-o clădire abandonată din sectorul 1 al Capitalei - Știri de azi |

O femeie de 67 de ani acuzată că a înjunghiat mortal un bărbat cu un cuţit în gât a fost arestată preventiv/ Cei doi nu aveau locuinţă şi stăteau împreună într-o clădire abandonată din sectorul 1 al Capitalei