USR a propus să fie introdus Pilonul 2 al Sănătăţii prin care cetăţenii să poată redirecţiona o parte din banii pentru sănătate către orice asigurator doresc. Astfel, conform proiectului, fiecare român ar putea să-şi redirecţioneze 185 de lei/lună
”Am ajuns să ne fie frică să mergem la spital, iar medicii se tem să profeseze! Vorbim despre o neîncredere profundă în sistemul de sănătate. Am tot văzut drame pe care trebuie să le oprim! USR vine cu propuneri concrete de reformă. Fiecare dintre noi plăteşte impozit pe sănătate din orice tip de venit, inclusiv pe boală plătim taxă de 10%, dar când ajungem la spital nu beneficiem de ceea ce ar trebui din taxele noastre. Pacienţii trebuie să aibă în mod real posibilitatea de a alege. Pilonul 2 al Sănătăţii este soluţia USR pentru servicii mai bune în spitale”, a afirmat, marţi, deputatul Cristina Prună, purtător de cuvânt al USR.
Ea a precizat că pilonul 2 al Sănătăţii înseamnă dreptul românilor să-şi redirecţioneze o parte din banii pentru sănătate către orice asigurător de sănătate doresc, nu privatizarea sistemului, iar astfel, românii nu vor mai fi captivi monopolului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi vor putea să-şi aleagă furnizori privaţi de pe o piaţă concurenţială de servicii medicale.
USR a menţionat că va rămâne aceeaşi contribuţia şi se plăteşte conform Codului Fiscal, iar diferenţa este că o sumă echivalentă cu 5% dintr-un salariu minim va fi virată către asigurătorul de sănătate pe care îl va alege cetăţeanul
Conform proiectului, fiecare român ar putea să-şi redirecţioneze 185 de lei/lună (sau 5% dintr-un salariu minim) către orice asigurător de sănătate doreşte. Pachetul asigurat este actualul pachet de bază mai puţin patologiile acoperite de programe naţionale, care rămân acoperite de CNAS. Concurenţa între asigurători va duce la servicii medicale mai bune pentru pacient, susţine USR.