USR îi cere marţi ministrului PSD al Agriculturii să trimită de urgenţă Corpul de Control la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), care să ocupă de sistemele de irigaţii din ţară, acuzând că în mai multe judeţe, apa din canalele de irigaţii este furată, iar responsabilii de la ANIF nu fac controale şi nu iau măsuri, fermierii fiind grav afectaţi de secetă.
”ANIF, instituţia din care provine ministrul Barbu, le dă apă cu porţia fermierilor pentru că nu a făcut investiţii în echipamente şi infrastructură. Cel mai recent exemplu vine din Brăila, unde o pompă şi două electromotoare au cedat la Staţia Spiru Haret, iar oamenii primesc apa cu porţia, ca pe vremea «domnului Ceauşescu», vorba ministrului. Corpul de Control trebuie să meargă la ANIF şi să afle ce păzesc directorii de acolo, în timp ce fermierii sunt disperaţi”, spune senatorul USR Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru Agricultură din Senat.
Potrivit USR, ”actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, a fost timp de şase ani (2014-2020) director al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi nu a mişcat un pai pentru a îmbunătăţi reţeaua de irigaţii din ţară”.
”Florin Barbu a năşit trei strategii privind irigaţiile, dar apa nu a curs prin instalaţii nici măcar în aceste săptămâni de caniculă. USR îi cere ministrului PSD să facă proiecte pentru a absorbi cele 16 miliarde de euro prin Planul Naţional Strategic al României. În prezent, Ministerul Agriculturii nu derulează niciun proiect mare”, afirmă USR.