Pompierii din judeţul Vâlcea intervin, duminică seară, în două localităţi din judeţ, după ce rafalele puternice de vânt au desprins bucăţi din acoperişul unui bloc, dar şi acoperişurile a două case.
Una dintre intervenţii are loc în oraşul Brezoi, unde vântul puternic a desprins parţial acoperişul unui bloc cu 4 etaje, acesta aflându-se în echilibru instabil şi riscând să cadă pe trotuar.
Vijelia a provocat pagube materiale şi în localitatea Voiceşti, unde acoperişurile a două case au fost luate de vânt. Reprezentanţii ISU Vâlcea transmit că, în urma incidentelor provocate de vremea rea, nu au fost semnalate victime.
Meteorologii au emis duminică avertizare cod portocaliu de intensificări ale vântului şi vijelii, vizate fiind zone din judeţul Vâlcea.