Un bărbat care lucra în incinta unei centrale electrice de termoficare (CET) în municipiul Vaslui a fost rănit, marţi după-amiază, după ce o grindă pe care s-a urcat a cedat, iar el a căzut de la aproximativ şase metri înălţime. Muncitorul, care era echipat corespunzător, a suferit un traumatism cranian, fracturi şi mai multe contuzii, însă este stabil.
Incidentul a avut loc la CET Termica din Vaslui, un echipaj al Serviciului de ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui intervenind pentru acordarea primului ajutor şi preluarea rănitului.
Reprezentanţii SAJ Vaslui au declarat pentru News.ro că muncitorul a căzut de la aproximativ şase metri înălţime, după ce o grindă pe care se urcase s-a rupt sub greutatea lui. Bărbatul a căzut pe un acoperiş, suferind un traumatism cranian minor, o fractură de gambă şi multiple contuzii. El a primit primul ajutor de la medicul trimis la faţa locului şi a fost preluat de ambulanţă pentru a fi dus la spitalul din Vaslui. El este conştient şi stabil hemo-dinamic.
Sursa citată a precizat că, aparent, bărbatul era bine echipat, purta cască de protecţie şi era ancorat.
La ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului se află poliţişti, care aducă date cu privire la împrejurările în care a avut loc incidentul.