Vaslui: Un copil a murit, iar mama şi surorile lui sunt la spital, după ce li s-a făcut rău, prezentând manifestări digestive şi somnolenţă

Știri de azi | Vaslui: Un copil a murit, iar mama şi surorile lui sunt la spital, după ce li s-a făcut rău, prezentând manifestări digestive şi somnolenţă - Știri de azi |
#image_title

Un copil de 11 ani a murit, iar mama şi surorile lui au fost transportate la spital, după ce li s-a făcut rău, prezentând greţuri şi vărsături, dar şi somnolenţă. Manevrele de resuscitare în cazul copilului de 11 ani nu au dat rezultat, iar mama şi surorile sunt în stare gravă, fiind transferate de la Bârlad la un spital din Iaşi. Nu se cunosc deocamdată cauzele care au provocat stările de rău ale familiei.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Vaslui a intervenit, miercuri dimineaţă, în localitatea Ţuţcani, în urma unui apel conform căruia un copil de 11 ani este în stare gravă. 

„Autorităţile locale şi centrale au fost alertate după ce un copil de sex masculin a decedat la domiciliu iar alţi doi minori de sex feminin în vârstă de 14 şi 16 ani , împreună cu mama lor în vârstă de 32 de ani au fost transportate la Spitalul Municipal Bârlad prezentând manifestări clinice digestiv (greţuri, vărsături) precum şi somnolenţă de peste 24 de ore. Apelul la 112 a fost făcut pentru copilul de 11 ani. Primul echipaj ajuns la caz a început manevrele de resuscitare şi a alertat dispeceratul de existenţa si celorlalte persoane afectate”, au transmis oficialii Serviciului de Ambulanţă Vaslui. 
Trei autospeciale de la substaţiile din Murgeni şi Bârlad din cadrul SAJ Vaslui şi una de la Vaslui au fost trimise de urgenţă la Ţuţcani. 

Copilul de 11 ani nu a răspuns la manevrele de resuscitare efectuate, fiind â declarat decedat de medic. Mama şi surorile sale au fost duse la Spitalul municipal din Bârlad.
Reprezentanţi ai spitalului au declarat pentru News.ro că  nu se cunosc cauzele care au provocat stările de rău ale lor trei. 
Femeia şi cele două fiice ale sale sunt transferate de la Bârlad la un spital din iaşi.
În urma evenimentului, au fost anunţate Direcţia de Sănătate Publică Vaslui şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, Poliţia face verificări pentru a stabili împrejurările care au dus la decesul copilului şi la stările de rău ale familiei acestuia.

Știri de azi | Armata israeliană a interceptat flota de ajutor umanitar care se apropia de Gaza - Știri de azi |

Armata israeliană a interceptat flota de ajutor umanitar care se apropia de Gaza

Știri de azi | Sute de persoane şi-au luat rămas bun de la Claudia Cardinale la Paris: „O vedetă de o frumuseţe extraordinară” – VIDEO - Știri de azi |

Sute de persoane şi-au luat rămas bun de la Claudia Cardinale la Paris: „O vedetă de o frumuseţe extraordinară” – VIDEO