Ajutorul reciproc, regulile scrise sau nescrise, însuşite de toţi saşii din Ţara Ovăzului, făceau parte din ADN-ul comunităţilor din Transilvania. Festivalul Săptămâna Haferland reuneşte saşii plecaţi din ţară în zece localităţi, în care îşi împărtăşesc obiceiurile, tradiţiile şi gastronomia cu vecinii români, maghiari şi romi. În fiecare an, este aleasă o tematică pentru a scoate în evidenţă anumite particulatăţi din zonă. Anul acesta: “tradiţii din vecinătăţi”.
Ce însemna vecinătatea la saşi
Miezul acestei societăţi a fost comunitatea, care a fost împărţită în vecinătăţi. “Nu înseamnă vecinul de lângă, cel din dreapta şi cel din stânga, ci vecinătatea era, cum a fost la saşi, o întreagă stare într-un sat. Satul era configurat în formă de stea, adică două sau trei străzi adiacente care duceau către centrul satului, acolo unde era centrul cultural, social şi spiritual. Biserica, şcoala, casa parohială reprezentau autoritatea, exemplu de urmat. Eu sunt fiu de preot şi conta foarte mult pe vremea aceea nu ce vorbeşte lumea despre tine, ci ce gândeşte despre tine. Era un criteriu pentru tine, copil, să fii un exemplu”, a declarat, într-un interviu, pentru News.ro, Wolfgang Köber, din echipa operativă a Haferlandului.
Ce se întâmpla în vecinătate
Viaţa saşilor se poate compara foarte puţin cu cea a mormonilor din America, spune Köber. “Ei nu lucrau pe bani, mergeau pe ajutor reciproc. Era un fel de comunism pozitiv. Toţi erau aproximativ la fel şi se ajutau: azi construiau şura cuiva, mâine strângeau recolta la X-ulescu, poimâine nunta lui X şi Y care probabil că aveau pământul unul lângă altul, pentru că un criteriu de alegere a partenerei era nu după frumuseţe, ci după pragmatism. Şi se ajutau cu carne, cu porci, la făcut pâine”.
O dată pe an, înainte de Carnavalul care se ţinea iarna, mare serbare, era Ziua Judecăţii. Bătrânii vecinătăţii scriau foarte meticulos ce a făcut fiecare în parte, ce sentinţe se pot da, pentru că duminica era zi de odihnă, se stătea pe băncuţe în faţa casei, se croşeta, se făcea politică locală pe vremea aceea. Şi acolo se vorbea despre ce au făcut sătenii şi se nota totul în caiet iar la Judecată pedepsele erau, unele uşoare, în litri de vin, dar şi unele drastice, în aşa fel încât cei care nu se implicau nu mai primeau ajutor şi erau excluşi din comunitate.
Asediu
Bisericile fortificate au fost făcute cu scop util. Pentru protecţie. De aceea şi turnurile erau foarte înalte, cu ziduri groase. “Fiecare vecinătate apăra o parte a zidului şi a turnului care le aparţinea. Ei trebuiau să îl întreţină, să-l repare. Turnurile erau seifuri, în sensul că ţineau slănina acolo. “Slănina a fost o mare valoare pentru că ţinea până vara şi puteai să te hrăneşti când mergeai la câmp. Băgau slănina în turnul vecinătăţii respective, nu aveau voie tot timpul acolo, doar duminica. Preotul decretase că mâncai doar după slujbă, pentru a-i obliga să asiste la slujbă”.
Primul sistem şcolar obligatoriu din Europa a fost în Transilvania
În Turnul Şcolii din Criţ, copiii mergeau la ore, învăţau să scrie şi să citească. “Aici a fost scris cel mai vechi regulament şcolar obligatoriu rural din Europa, de pe la 1590. Transilvania a avut primul sistem şcolar obligatoriu din Europa, simplu, dar toată lumea trebuia să urmeze cursurile”, ne spune W. Köber.
Prea puţine obiceiuri au fost preluate în prezent de la saşi, dar cei care mai trăiesc azi în Ţara Ovăzului se ajută: dacă ai un deces în familie, se ajută la săpatul gropii, contra cost, sau când au nevoie de un utilaj.
Turismul românesc rural, un potenţial
“Fiecare zonă săsească are o denumire: cea a verzei, Valea Târnavei, Valea Hârtibaciului de Sus… Haferland era o denumire pe care o foloseau bătrânii. Haferland, în traducere Ţara Ovăzului, era o zonă mai răcoroasă decât Valea Târnavei şi nu se putea cultiva viţă de vie, ci ovăz. Astăzi, se cultivă puţin ovăz”, povesteşte Köber.
Acum 14 ani, Michael Schmidt şi cantautorul german Peter Maffay s-au întâlnit la Criţ şi au pus bazele Festivalului Săptămâna Haferland.
“Criţ, acum 13 ani, arăta sinsitru. Acum, peste 20 de familii îşi câştigă traiul şi ca urmare a acestui eveniment. Dezvoltăm zona, atragem atenţia asupra zonelor rurale din România care sunt extrem de pitoreşti”, spune Köber, care subliniază că în turismul românesc avem foarte mult potenţial, PIB-ul României este foarte mic din turism, nu suntem toţi eficienţi, avem preţuri destul de mari, şi pentru acele preţuri trebuie să livrezi ceva. Ceea ce ne doare foarte mult este zona de zboruri, fiind extrem de costisitoare. Dar suntem optimişti”, afirmă el.
În 13 ani s-au deschis 50 de case de oaspeţi în Ţara Ovăzului
50 de case de oaspeţi au fost deschise în 13 ani de Haferland. “Acest lucru dă speranţă oamenilor”, mai spune Wolfgang Köber. Dacă în urmă cu 10 ani, casele din Criţ se vindeau cu 5.000-10.000 de euro, acum costă în jur de 60.000-70.000 de euro o casă nerestaurată. În Visci, nu se mai găsesc case de cumpărat sub 100.000 de euro. “Magia este cum restaurezi casa aşa cum o făceau saşii. Dacă îi asculţi pe meşterii vechi, ei spun aşa: ‘o tencuială se face cu trei lopeţi de nisip spălat, o lopată de var de la saşi, o lopată de var pastă la betonieră’”.
Ediţia de anul acesta a Festivalului Săptămâna Haferland se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Senatului României şi sub Patronajul şeful Cancelariei Federale a Germaniei, Thorsten Frei, ministru pentru Afaceri Speciale.
