Verdict final în moartea băiețelului de 3 ani operat de polipi: Tribunalul Sibiu a decis că părinții vor primi despăgubiri

Părinții au cerut despăgubiri de 2 milioane de euro, însă instanța a considerat suma nejustificat de mare: „(…) se constată că această cerere este nejustificat de mare, şi pentru a evita să se ajungă la o „comercializare a sentimentelor de afecţiune”, va admite doar în parte pretenţiile apelanţilor privind despăgubirile pentru daunele morale încercate”.

Conform motivării instanței, medicul nu a mai văzut copilul după operație, iar asistenta i-a spus mamei că e normal să sângereze pe nas și gură.

„Cele două martore au indicat că minorul a continuat să fie agitat și să plângă, medicul precizând că preanestezia administrată nu părea să-și fi făcut efectul, deoarece pacientul trebuia să fie moleșit. În continuare, medicul a efectuat o anestezie locală prin pulverizarea cu un spray lidocaină 20% în gâtul și nasul minorului. Procedura efectivă de îndepărtare a vegetațiilor adenoide a durat 1-2 minute, fiind efectuată de medic cu chiureta Beckman. Și pe parcursul operației minorul a fost agitat și necooperant”, scrie în motivare.

Mama a spus că după operație copilul avea sânge la gură, pe nas și pe haine, și era agitat, asistenta i-a indicat doar să îl țină culcat pe burtă, cu capul într-o parte, iar medicul i-a spus că operația a decurs normal.

Când s-a întors la băiețel, mama a remarcat că era prea liniștit și când i-a verificat pulsul și respirația nu a simțit semne vitale. Băiețelul a intrat în stare comatoasă, a fost internat la Secția ATI și a fost declarat decedat în urma unui stop cardio-respirator resuscitat fără succes.

Fără aparatură de specialitate

Tribunalul Sibiu consideră Spitalul Județean din Sibiu vinovat de „pasivitate”, că în momentul în care copilul a fost internat pentru operație la Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, nu era ocupat postul de medic specializarea ORL, și că în cadrul secției lipseau echipamente de monitorizare a sistemelor vitale și aparatura de resuscitare.

Mai mult, din declarațiile asistentelor rezultă că acestea nu erau pregătite de asemenea situații.

„Monitorizarea postoperatorie atentă, într-un salon de specialitate ATI dotat corespunzător, ar fi oferit şanse de supravieţuire minorului”, se precizează în motivare.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Inspectoratul General pentru Imigrări: Peste 77.400 de avize de angajare în muncă emise în primele nouă luni ale acestui an

VIDEO Un câine devine vedeta virală a piramidelor egiptene