Principala comisie de sănătate a Uniunii Africane a declarat joi că a încetinit rata de răspândire a infecţiei cu virusul variolei maimuţei (Mpox) pe întreg continentul.
Comisia a avertizat însă că epidemia de variola maimuţei este departe de a fi încheiată. Peste 11.000 de cazuri de Mpox au fost înregistrate în ultima lună în 15 ţări africane.
Variola maimuţei poate fi transferată de la om la om prin contact fizic apropiat.
Agenţiile de sănătate din lumea întreagă au alocat aproape un milion de doze de vaccin pentru nouă ţări din Africa, informează BBC.