”Mulți economiști au atenționat, de-a lungul timpului, cu privire la implicațiile politicilor pro-ciclice asupra finanțelor publice. Eu am arătat, în diverse analize și mesaje publice, că politicile economice din ultimii ani evoluează pe contrasensul sustenabilității, și că măsurile simpliste de tip „wage-led growth”, care vizează pomparea de bani în consum cu prețul deficitelor, nu fac decât să accentueze dezechilibrele macroeconomice, fără să rezolve problemele structurale cu care ne confruntăm. Acest tip de politici au întreținut și perpetuat deficitele gemene – deficitul bugetar și deficitul de cont curent, care sunt actualmente problema critică a României.
Poate este important să ne amintim că România a ajuns în Procedura de deficit excesiv urmare a depășirii criteriului de deficit bugetar în 2019, deci înainte de crizele multiple: pandemie, război, criză energetică și inflație. La acel moment, în calitate de consilier economic al Președintelui României, am prezentat public argumente tehnice și evaluări cifrice care indicau subestimarea semnificativă a deficitului în proiectul de buget al anului 2019. Legea bugetului a fost trimisă spre reexaminare Parlamentului de către Președintele României, un demers unic în istoria noastră post-decembristă. Din păcate, Parlamentul de atunci nu a corectat construcția bugetară iar execuția bugetului pe 2019 a confirmat depășirea pragului de 3% din PIB, așa cum avertizasem la începutul anului.
În contextul de față, deficitul bugetar al anului 2024 a înregistrat un derapaj record față de ținta inițială, de peste 3,5 puncte procentuale din PIB, adică circa 65 de miliarde lei. Acest derapaj al deficitului bugetar este rezultatul creșterii în cascadă a cheltuielilor publice în anul electoral 2024, când România traversa toate alegerile posibile prevăzute de Constituție. Au fost promovate măsuri excesive, despre a căror sustenabilitate și susținere se poate discuta din mai multe perspective. Cert este că, la sfârșitul anului 2024, s-a ajuns la un deficit bugetar de 9,3% din PIB în termeni ESA, comparabil cu deficitele din anii celor mai severe crize: 2009 – anul crizei financiare și 2020 – anul pandemiei.
Cauzele sunt deci cunoscute iar evaluările fiscale arătau, cu mai mult timp în urmă, că 2025 va fi anul corecțiilor bugetare. Îngrijorătoare, dar și surprinzătoare, este însă anvergura necesară a ajustărilor, având în vedere că România convenise deja cu Comisia Europeană un parcurs de consolidare bugetară prin Planul bugetar-structural național pe termen mediu, care asumă ținta de deficit bugetar de 7% din PIB pentru 2025.
Chiar și această țintă de 7% părea optimistă la momentul construcției bugetare. Atât Consiliul fiscal, cât și alte evaluări tehnice independente estimau un deficit realist în jurul a 7,7% din PIB, cu 0,7 puncte procentuale din PIB peste nivelul asumat. Acum, însă, problema severă cu care ne confruntăm este că evaluările din ultimele săptămâni indică un gap al deficitului de circa 30 de miliarde lei, care înseamnă 1,5 puncte procentuale din PIB, deci dublu față de estimările inițiale.
De aici rezultă că problema calității construcției bugetare este la fel de actuală ca și în 2019. Iată de ce trebuie stopat definitiv acest modus vivendi de construcție bugetară pe bază de proiecții nerealiste ale veniturilor și cheltuielilor publice, care alterează deficitul, generează ulterior corecții majore și subminează credibilitatea angajamentelor bugetare în fața partenerilor europeni și a piețelor financiare. Asemenea abordări afectează inclusiv funcționarea politicii monetare, reducând eficiența acesteia în atingerea obiectivului de stabilitate a prețurilor.
Tocmai de aceea trebuie să primeze calitatea și sustenabilitatea politicilor publice, care să abandoneze tentațiile populiste de a oferi doar beneficii – adesea pe termen scurt, ignorând costurile acestora – de regulă pe termen lung, adică nota de plată pe care cineva o plătește până la urmă.
Consider deci că provocările anului 2025 vizează în principal următoarele trei aspecte:
1) calitatea construcției bugetare, care explică acum amplificarea abaterii deficitului față de ținta asumată prin construcția bugetară de 7% din PIB;
2) momentul ajustării bugetare, care reduce aplicarea măsurilor de corecție pentru doar jumătate de an, deci diminuează impactul acestora pentru anul curent;
3) creșterea economică din 2025, care a fost deja revizuită negativ la 1,4%, inclusiv pe fondul stagnării economice din trimestrul 1, în condițiile în care bugetul anului curent fost construit pe o prognoză de creștere economică supraestimată, de 2,5%, în timp ce unele prognoze internaționale erau chiar mai optimiste.
Această deteriorare a perspectivelor economice pentru 2025 face cu atât mai dificilă reducerea deficitului către ținta asumată. De aici și necesitatea unei ordini de precădere a măsurilor de ajustare, pentru a nu frâna și mai mult creșterea economică.”, spune Cosmin Marinescu, într-un interviu pentru Forbes.
Cosmin Marinescu arată că nu există o soluție magică pentru ieșirea din criză, dar pe termen lung cel mai mult ar ajuta impozitele indirecte pentru a aduce bani în plus la bugetul de stat.
”Trebuie să pornim de la înțelegerea unei idei simple, că nu există soluții-instant de însănătoșire a bugetului, și nici criterii științifice care să ofere unicitatea soluției optimale.
Măsurile propuse pentru consolidarea fiscală au fost intens dezbătute, atât între reprezentanții partidelor politice cât și în spațiul public. În ultimă instanță, dincolo de poziții de principiu, dincolo de modele fiscale consacrate, ceea ce contează este obținerea unui consens suficient pentru ca pachetul de măsuri al viitorului Guvern să fie implementat coerent și credibil.
Acum, întrebarea esențială este cum facem consolidare fiscală fără să afectăm major creșterea economică. În acest sens, compoziția pachetului de consolidare fiscală trebuie gândită pentru a evita efecte recesioniste severe, fie ele directe sau anticipate.
Propunerile de măsuri pot fi clasificate în funcție de impactul asupra creșterii economice, atât pe termen scurt, cât și asupra potențialului pe termen lung. De exemplu, un studiu al OCDE arată că măsuri precum majorarea taxelor pe proprietate (care în România înseamnă circa 0,5% din PIB în 2024), a impozitelor indirecte (circa 9,5% din PIB) sau reducerea subvențiilor (circa 1% din PIB) sunt mai puțin invazive asupra creșterii economice. La polul opus, efecte adverse mai ample ar decurge din creșterea impozitelor directe, a contribuțiilor sociale, și din reducerea cheltuielilor pentru investiții, sănătate și educație.
Asemenea evaluări sunt extrem de relevante în contextul în care economia a stagnat în primul trimestru, iar comparativ cu anul anterior, avansul economic a fost de doar 0,3%. În plus, trebuie să luăm în considerare riscurile și incertitudinile ce țin de situația geopolitică regională și globală, dar și de disputele recente privind tarifele comerciale.
În acest context, consider pe deplin justificată prioritatea acordată măsurilor de reducere a cheltuielilor, însă acestea trebuie să se bazeze pe reforme structurale, bune practici administrative și creșterea calității serviciilor publice. Excesele bugetare nu corespund doar unor situații punctuale, ci ilustrează un sistem administrativ rămas în urmă față de cerințele unei economii moderne și digitalizate.
Cu toate acestea, sunt multe zone administrative în care, dacă începi să tai contabil și nu te uiți la efectele pe termen mediu și lung, riști să amplifici probleme structurale, să afectezi servicii publice esențiale, să generezi disfuncționalități sau riscuri reputaționale.
Indiferent de efortul care vizează ajustarea cheltuielilor bugetare, obiectivul creșterii ponderii veniturilor fiscale în PIB trebuie să rămână prioritar pe termen mediu și lung.
Știm cu toții că, de prea mulți ani, România evoluează în marja unor venituri bugetare minimale, ca pondere în PIB, dacă ne comparăm cu situația țărilor UE. În acest sens, reiau obiectivul pe care l-am evidențiat recurent, privind creșterea ponderii în PIB a veniturilor fiscale cu 1 punct procentual din PIB anual. Acest ritm ne-ar fi permis, pe termen mediu sau pe durata unui ciclu electoral, să asigurăm sustenabilitatea finanțelor publice.
Și nu trebuie să uităm că, abia prin măsurile actuale, România începe cu adevărat parcursul de consolidare fiscală, care nu se va încheia în 18 sau 36 de luni, ci trebuie să continue consecvent ani de-a rândul. Cuvintele-cheie sunt responsabilitate și prudență.
În acest sens, sunt de părere că cele mai importante economii le putem face câștigând credibilitate prin măsuri clare și eficiente, ceea ce se va transfera în scăderea costurilor la care România se finanțează. De exemplu, față de cheltuielile cu dobânzile de aproape 30 de miliarde lei în 2023, în anul 2024 am cheltuit cu dobânzile peste 36 de miliarde lei, iar în 2025 se prefigurează deja dobânzi de peste 46 de miliarde lei. Estimez faptul că, urmare a adoptării unui pachet ferm de consolidare fiscală, dobânzile la care România va atrage finanțare pot scădea semnificativ, ceea ce va reprezenta un beneficiu real pentru sustenabilitatea datoriei publice.”, arată Cosmin Marinescu.
