Vicepremierul Oana Gheorghiu anunţă că şi-a propus lansarea unei platforme care să colecteze de la cetăţeni problemele pe care aceştia le semnalează, cu privire la birocraţie, iar cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) aceste probleme să fie centralizate şi trimise către instituţiile care trebuie să le rezolve.
„Urmează să lansăm o platformă de dialog cu cetăţenii, cu mediul de afaceri, cu funcţionarii publici, pentru prima dată, din care să identificăm cele mai mari probleme cu care se confruntă cetăţenii în relaţia cu statul. Şi nu e vorba de o platformă în care oamenii să vorbească despre taxe, ci pur şi simplu birocratic. Unde-s blocajele? Să identificăm primele zece, cele mai stringente, cele mai grave, dar şi cele cu care se confruntă mulţi oameni, cele în care toată lumea are aceleaşi probleme şi să încercăm să le rezolvăm. Vom vedea câte dintre ele pot fi rezolvate rapid. Din experienţă, unele cred că ţin de proceduri sau de aplicarea neuniformă a legii. Se întâmplă şi eu ştiu prieteni care spuneau că au firmă în Bucureşti şi la Sibiu. În Bucureşti, dacă se duce la nu ştiu ce ghişeu, îi cere un tip de documente, la Sibiu îi cere alt tip de documente, deci o uniformizare a aplicării legislaţiei, asta probabil că va reieşi din aceste probleme. Pe de altă parte, vor fi lucruri pe care va trebui să le reglăm în timp, să avem discuţii cu autorităţile locale sau cu alte ministere”, a explicat Oana Gheorghiu, duminică, la Euronews România.
Aceasta a explicat că utilizatorii care vor accesa platforma vor putea să completeze foarte uşor, prin intermediul unei „interfeţe foarte prietenoase”, problema şi să aleagă dintr-o listă instituţia la care se referă.
„Ne dorim că apoi după ce trainuim un AI să înveţe să clasifice aceste probleme automat, să trimită şi un răspuns, să le trimită un tracking number să putem urmări ce s-a întâmplat cu problema respectivă. Este încă în lucru. Sper ca în următoarele săptămâni să o putem lansa”, a adăugat vicepremierul.
Gheorghiu spune că viitoarea platformă se va adresa şi funcţionarilor publici.
„Vrem să colectăm informaţii de la funcţionarii publici pentru că eu cred că pe ei nu îi ascultă nimeni şi ei cred că văd cele mai multe probleme din sistem, dar nu cred că i-a întrebat cineva până acum şi poate uneori punând pe aceeaşi masă problema cetăţeanului cu problema identificată de funcţionari să descoperim de fapt soluţii la care nimeni nu s-a gândit”, a explicat ea.