Vicepreşedinte ANRE: În România erau în septembrie 267.000 de prosumatori, care aveau peste 3.100 MW putere instalată

Știri de azi | Vicepreşedinte ANRE: În România erau în septembrie 267.000 de prosumatori, care aveau peste 3.100 MW putere instalată - Știri de azi |
#image_title

În România erau în septembrie 267.000 de prosumatori, care aveau o capacitate instalată de 3.128 de MW, spune vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache.

”Să ne uităm la prosumatori, ei sunt foarte mulţi şi au şi o putere uriaşă. Au reuşit nişte lucruri deosebite în ultimii ani. Nu sunt apreciaţi, dar eu îi apreciez pentru ceea ce fac. Şi vă spun şi de ce îi apreciez. Raportat la la finalul lunii august, aveam 257.000 de prosumatori care aveau instalată o capacitate de 3.021 de MW. Dar este un lucru îmbucurător şi pentru asta trebuie să-i felicităm pentru că de abia acum începe să se vadă care de fapt este rolul prosumatorului. În luna iulie, 6.000 de prosumatori şi-au montat capacităţi de stocare şi în luna august 10.000 de prosumatori capacităţi de stocare, ajungând până la 31.595 de prosumatori care au capacităţi de stocare. Sper să păstreze ritmul, astfel încât scopul lor este acela de a-şi produce energie pentru consumul propriu, astfel încât energia pe care o produc să nu fie la un preţ mic, să fie introdusă în sistem pe un vârf de producţie, să fie consumată pe un vârf de consum şi să ia acel spike care este puternic şi care fac ca preţurile să fie ridicate şi, în momentul respectiv, lucrurile vor sta mult mai bine pentru întreg sistemul energetic”, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache, la conferinţa Focus Energetic.

Acesta a prezentat şi datele ”în premieră” şi pentru luna septembrie, când prosumatorii au crescut cu 10.000, s-a ajuns la 267.000 de prosumatori şi o capacitate instalată de 3.128 de MW.

Altfel,  Andronache a afirmat că ANRE e foarte atentă la modul în care se desfăşoară activitatea privind calitatea serviciilor către clienţi, către consumatori, atât la nivel de producţie, transport, distribuţie şi furnizare.

”Spuneam că ar fi bine să avem grijă cu anumite aspecte pe care poate nu le-am analizat foarte bine anul trecut. E vorba de modul în care s-a făcut extracţia (de gaze din depozite, n.r.) şi să fim mai atenţi, astfel încât să extragem într-un mod echilibrat din toate depozitele, astfel încât de obicei perioada de vârf de consum, şi avem nevoie atunci de cele 28 de mlioane metri cubi cât putem să extragem maxim din depozitesă fie din depozitele la care putem ajunge la această capacitate, nu să avem cantitate, dar să nu putem să facem extracţia”, a mai spus el.

Știri de azi | UPDATE – Preşedinţii Curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor: Când ÎCCJ este supusă discreditării, ridiculizării sau presiunilor publice, efectul se propagă inevitabil către toate instanţele din ţară şi afectează încrederea în toţi judecătorii - Știri de azi |

UPDATE – Preşedinţii Curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor: Când ÎCCJ este supusă discreditării, ridiculizării sau presiunilor publice, efectul se propagă inevitabil către toate instanţele din ţară şi afectează încrederea în toţi judecătorii

Știri de azi | Preşedintele Nicuşor Dan, mesaj la Topul Naţional al Firmelor Private din România: Cum putem cere întreprinderilor româneşti să fie competitive la nivel european, când nu le oferim predictibilitatea de care au nevoie pentru a planifica, a investi? - Știri de azi |

Preşedintele Nicuşor Dan, mesaj la Topul Naţional al Firmelor Private din România: Cum putem cere întreprinderilor româneşti să fie competitive la nivel european, când nu le oferim predictibilitatea de care au nevoie pentru a planifica, a investi?