Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), Ionuţ Sorin Banciu, afirmă, joi, că Romsilva are nevoie de reformă reală, nu de jocuri de imagine. El apreciază că în prezent asistăm la ”un circ mediatic, întreţinut pe de o parte de conducerea politică şi pe de altă parte de sindicalism, care transformă reforma într-o simplă luptă de orgolii şi beneficii”. În plus, Banci consideră că reformă nu înseamnă directorii care rămân sau pleacă, ce beneficii pierd şi unde se mută sediile.
”Am ales să nu candidez pentru funcţia de diector general interimar al Romsilva dintr-un simplu motiv: România are nevoie de o reformă reală, nu de jocuri de imagine şi conservarea provizoratului. Absolut că funcţia de director general nu trebuie să fie o povară sau un blestem, ci o responsabilitate pentru pădurile şi resursele acestei ţări. Din păcate, astăzi asistăm la un circ mediatic, întreţinut pe de o parte de conducerea politică şi pe de altă parte de sindicalism, care transformă reforma într-o simplă luptă de orgolii şi beneficii — în contradicţie flagrantă cu principiile şi direcţiile asumate prin programul de guvernare”, a scris, joi, pe Facebook, Ionuţ Sorin Banciu.
Acesta afirmă că refuză să aprticipe ”la o mascaradă în care «reformă» înseamnă directorii care rămân sau pleacă, ce beneficii pierd şi unde se mută sediile”.
”România merită mai mult. Romsilva are nevoie de o viziune, de competenţă şi de curaj pentru a construi o instituţie modernă şi respectată, nu de improvizaţii pe termen scurt. Mi-am pus la dispoziţia doamnei ministru Diana Buzoianu expertiza încă din primele zile de mandat. Am primit tăcere, de parcă pădurile României ar putea fi salvate doar dacă ascundem priorităţile pe sub coroanele dese ale pădurilor noastre”, a mai transmis vicepreşedintele ANRMPSG.
Potrivit acestuia, ”reforma Romsilva nu poate fi decisă de o mână de oameni cu frustrări şi fără viziune”.
”Ea trebuie să fie o prioritate naţională, un proces asumat, condus cu responsabilitate şi, foarte important, participativ”, a mai transmis Banciu.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a explicat motivele pentru care este necesară reforma Romsilva, în contextul protestelor de miercuri ale sindicaliştilor din silvicultură şi al refuzului liderilor sindicali de a-i permite ministrului de resort Diana Buzoianu să le vorbească protestatarilor.
Buzoianu afirmă că niciun post din teren nu este în pericol, fiind vizate ”doar posturile de şefi”.
”Reforma taie doar din vârf: din 99 de directori vor rămâne 12, iar economiile de aproximativ 19 milioane lei pe an merg înapoi în pădure – în operaţiuni, monitorizare, prevenirea tăierilor ilegale şi condiţii mai bune pentru personalul silvic”, a explicat ministrul Mediului.