Vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic, comisarul Comerţului, anunţă că urmează să discute vineri cu omologul său american

Vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Maros Sefcovic, totodată comisarul european însărcinat cu Comerţul, anunţă joi că urmează să dicute cu omologul său american – vineri – pe tema taxelor vamale impuse de către Donald Trump miercuri Uniunii Europene (UE), relatează AFP.

”Tarife nejustificate lovesc inevitabil înapoi”, scrie pe X Maros Sefcovic.

El reiterează faptul că UE este dispusă la dialog, însă avertizează că Uniunea este pregătită să riposteze.

”Vom acţiona în mod calm, atent eşalonat şi unificat în timp ce ne calibrăm răspunsul, prevăzând suficient timp de negocieri”, anunţă pe X vicepreşedintele Comisiei.

”Însă nu vom rămâne inatcivi, dacă nu reuţim să încheiem un acord echitabil”, avertizează Maros Sefcovic.

Tanczos Barna: Am modificat reglementările privind impozitul pe construcţiile speciale, la 0,5%. S-a clarificat baza de impozitare diferenţiat / 75% din această sumă va fi plătită de companiile de stat şi 25% de către companiile private

Emisarul lui Putin Kirill Dmitriev, în prima vizită la Washington a unui oficial rus vizat de sancţiuni de la începutul Războiului din Ucraina, după ce Trump nu a impus taxe vamale Rusiei în războiul său comercial. Dmitriev s-a născut la Kiev pe vremea UR