Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: ’Astăzi sper să fie ultima dezbatere despre aderarea completă a României la spațiul Schengen„

‘’România va adera complet la spațiul Schengen începând cu anul viitor. După 13 ani de așteptare, această nedreptate poate fi, în sfârșit, corectată. Românii vor face parte din Europa fără frontiere dacă pe 13 decembrie miniștrii de interne vor valida decizia privind integrarea deplină a țării noastre în spațiul Schengen. Astăzi sper că este ultima dezbatere de acest fel aici, în plenul Parlamentului European”, a afirmat vicepreședintele legislativului european, eurodeputatul Victor Negrescu.

Reprezentantul României în Parlamentul European a reamintit, în context, faptul că a militat activ, în ultimul deceniu, pentru împlinirea acestui deziderat, inclusiv prin inițierea, alături de PES activists România, a campaniilor #RomâniaCereÎnSchengen (2015), inițiativă susținută de 50.000 de cetățeni, și #RomâniiMerităÎnSchengen (2022), sprijinită de 40.000 de români.

“În toți acești ani de așteptare am acționat în mod constant, am inițiat petiții, am discutat şi convins oficiali europeni și am modificat chiar și legislația europeană. În ultimii trei ani, am obținut zeci de milioane de euro fonduri europene pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. De altfel, în bugetul pentru anul viitor am inclus o alocare suplimentară de 10 milioane de euro în acest sens. Am fost implicat direct în negocierile care s-au purtat, îi mulțumesc doamnei comisar pentru efortul și implicarea domniei sale și da, România a demonstrat că poate proteja frontierele externe ale Uniunii Europene. Sper ca anti-europenii să nu pună în pericol acest obiectiv. Le mulțumesc românilor că au crezut în noi și sunt convins că până la finalul anului acest obiectiv va fi realizat”, a declarat europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

România a aderat la spațiul de liberă circulație, prin aplicarea, începând cu 31 martie 2024, a acquis-ului Schengen și respectiv prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime.

La data de 22 noiembrie 2024, sub auspiciile Președinției Ungariei la Consiliul Uniunii Europene, a fost obținut un acord faţă de admiterea completă a României în spaţiul Schengen, prin eliminarea controalelor la frontierele terestre, ce urmează a fi formalizat în cadrul reuniunii din 13 decembrie 2024 a Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

Acest rezultat, obținut în timpul guvernării Partidului Social Democrat condus de premierul Marcel Ciolacu, s-ar putea aplica efectiv din primele luni ale anului 2025 și va contribui în mod decisiv la buna funcționare a pieței interne, la eliminarea timpilor de așteptare la frontieră și la fluidizarea traficului, în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri.

CMF 11240017

VIDEO Călin Georgescu, din nou live pe rețele sociale: Cum a răspuns atacurilor din ultimele zeci de ore

Turcia a ajutat la arestarea suspecţilor de uciderea rabinului moldo-israelian Kogan