Acţionarul FC Rapid, Victor Angelescu, a anunţat, duminică, într-un mesaj postat în social media, că rapidiştii doresc aducerea a nu mai mult de 2 sau 3 jucători în perioada de vară, şi niciuna dintre ţinte nu face parte din echipa FCSB-ului.
“Dragi suporteri. Aşa cum v-am obişnuit, vom continua să comunicăm deschis şi transparent despre parcursul echipei şi despre toţi paşii pe care îi facem pentru ca Rapid să devină tot mai puternic. Rapidul este în continuare angrenat în lupta pentru îndeplinirea obiectivului de a ajunge într-o competiţie europeană. În acelaşi timp, strategia pentru a crea o echipă competitivă pentru sezonul următor se va baza pe continuitate, pe relaţiile de joc deja create. Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, lotul echipei noastre nu va suferi multe modificări în perioada următoare de transferuri. Dorim aducerea a nu mai mult de 2 sau 3 jucători în perioada de vară, şi niciuna dintre ţintele noastre nu face parte din echipa FCSB-ului”, a declarat Victor Angelescu, acţionar FC Rapid.
Declaraţia lui Angelescu vine a doua zi după ce finanţatorul FCSB Gigi Becali a transmis că Malcom Edjouma (28 de ani) şi Alexandru Musi (20 de ani) ar putea face trecerea la clubul din Giuleşti.
”Edjouma poate să plece, atât. În rest, doar dacă li se plătesc clauzele. Nu stau la negocieri. Poate fac un schimb cu Rapid. M-a sunat acum un an şi jumătate Dan Şucu, dacă e de vânzare (n.r.- Edjouma). I-am spus, chiar dacă e de vânzare, nu-l dau la Rapid. Acum îl dau. (n.r.- Ce jucător vreţi de la Rapid) Ei, nu contează, să dea bani. Am înţeles că sunt interesaţi şi de Musi. Şi Dinamo, şi Rapid”, a transmis Gigi Becali sâmbătă seară, la emisiunea Digi Sport Special.