Victor Ciutacu dă atacul la Nicușor Dan: Avem ditamai conflictul de interese dacă Radu Burnete ajunge consilier

Radu Burnete ar putea fi unul din consilierii lui Nicușor Dan

„Nicușor Dan iese la toate întâlnirile cu Radu Burnete lângă el. Pe care ÎNCĂ nu l-a numit consilier prezidențial. Până atunci, domnul cu pricina e fix angajatul lui Dan Șucu la patronatul Concordia. Astăzi, Nicușor Dan s-a întâlnit cu patronatele. Reprezentate la vedere de Dan Șucu. Cel care și-a susținut revendicările de natură economică și fiscală privindu-și în ochi, peste masă, angajatul Radu Burnete. Aflat lângă președintele în funcție.

Dincolo de problema de natură legală, că un privat nu poate reprezenta statul fără acte la mână, mai apare și ditamai conflictul de interese generat de multiplele și concomitentele calități ale domnului Burnete. Întrebarea e ce face consilierul wannabe dacă părțile nu se înțeleg. Le cheamă la stabor la Elena Calistru de la ONG-ul apolitic Funky Citizens? Care e partenera sa de viață…”, scrie Ciutacu pe Facebook.

Oamenii de afaceri, reprezentați de Concordia, au transmis că nu sunt de acord cu creșterile de taxe

Oamenii de afaceri i-au transmis președintelui României, Nicușor Dan, că nu sunt de acord cu creșterile de taxe. O delegație a acestora a mers joi dimineață la Palatul Cotroceni. Ei i-au spus președintelui că deficitul poate fi redus doar prin tăierea cheltuielilor.

Din delegația a făcut parte Dan Şucu, președintele Confederației Patronale Concordia

„Taxele plătite deja sunt foarte mari. (…) Nu suntem de acord cu creșteri de taxe”, a declarat Șucu la finalul întâlnirii. El a mai spus că problema constă în „cheltuirea mult prea largă a banilor”.

Membrii delegației i-au transmis președintelui Nicușor Dan că statul are „nevoie de creștere economică” și că reducerea deficitului se face „din tăieri de cheltuieli, nu din creșteri de taxe”.

Concluzia oamenilor de afaceri a fost că dialogul „a fost pozitiv” deoarece președintele Dan s-a arătat a fi receptiv la problemele lor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

TVA mai mare, impozite noi, investiții blocate: planul dur al Guvernului pentru salvarea bugetului (surse)

Secretarul de stat Bogdan Despescu (MAI), de Ziua Eroilor: Este un moment de rememorare a momentelor esențiale care au făurit România