Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că propunerea sa privind transferul proiectelor din PNRR către alte programe europene a fost preluată oficial şi că există soluţii concrete atât pentru a finaliza proiectele, cât şi pentru „a salva miliarde de euro”. Negrescu spune că una dintre solicitările adresate Comsiei Europene vizează simplificarea şi prelungirea procedurii de modificare a PNRR-urilor pentru o implementare mai rapidă. Potrivit vicepreşedintelui Parlamentului European, Comisia Europeană nu a propus suspendarea fondurilor europene pentru România, astfel că ţara noastră a primit „un răgaz de câteva luni” pentru a prezenta un plan credibil de reducere a deficitului excesiv.
Comisia Europeană a prezentat astăzi o serie de comunicări şi recomandări privind deficitul bugetar şi implementarea PNRR-urilor. Avem şi veşti bune, dar şi provocări serioase pe care viitorul guvern trebuie să le gestioneze urgent:
„Propunerea mea privind transferul proiectelor din PNRR către alte programe europene a fost preluată oficial. Există soluţii concrete atât pentru a finaliza proiectele, cât şi pentru a salva miliarde de euro. Simplificarea şi prelungirea procedurii de modificare a PNRR-urilor pentru o implementare mai rapidă a fost una dintre solicitările noastre”, a informat Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
Potrivit europarlamentarului social-democrat, Comisia nu a propus suspendarea fondurilor europene pentru România, care a primit un răgaz de câteva luni pentru a prezenta un plan credibil de reducere a deficitului excesiv.
„Exact cum s-a întâmplat şi anul trecut, când, în ciuda scepticismului, am reuşit renegocierea traiectoriei bugetare”, a subliniat Negrescu.
Europarlamentarul a mai spus că, în urma demersurilor susţinute inclusiv în Parlamentul European, Comisia a adoptat reglementări simplificate pentru politica de coeziune, care permit „o absorbţie mai eficientă a fondurilor europene”, inclusiv în cazurile de urgenţă precum Salina Praid sau pentru investiţii în apărare şi opţiunea folosirii lor pentru finalizarea PNRR-urilor.
„Solicitarea de prelungire a termenului de implementare pentru PNRR, formulată şi susţinută în raportul pe care l-am coordonat în Parlamentul European, a fost acceptată parţial. Comisia Europeană propune o primă prelungire tehnică, permiţând depunerea cererilor de plată până la finalul lunii septembrie 2026 şi decontarea facturilor până la finalul anului. Este o măsură esenţială pentru toată Europa, mai ales că până la sfârşitul lunii mai 2025, plăţile ajunseseră doar la 49% din total”, afirmă Negrescu.
Potrivit vicepreşedintelui PE, doar 31% din totalul ţintelor şi jaloanelor au fost evaluate de Comisie ca fiind îndeplinite.
„La sesiunea plenară din iunie urmează votul din plen privind raportul Parlamentului European şi o conferinţă de presă cu conducerea legislativului european. Punem presiune.16 state membre vor putea creşte temporar deficitul pentru a investi în apărare. (…) România nu se numără printre ele. (…). Toate aceste evoluţii confirmă nevoia unei abordări profesioniste şi strategice în relaţia cu instituţiile europene. România nu-şi poate permite amatorism şi întârziere. Este momentul unei resetări rapide şi lucide a felului în care ne raportăm la Europa”, a conchis Victor Negrescu.