Victor Ponta se vede în finala prezidenţială împotriva lui George Simion: Aşa şi va arăta finala

Victor Ponta, fost premier şi fost preşedinte al PSD, crede că va intra în finala prezidenţială din acest an alături de George Simion. El îl critică pe liderul AUR spunând că George Simion„tot timpul e între fustele cuiva”.

 

 
Întrebat, în emisiunea Insider Politic,  dacă se vede în finala alegerilor prezidenţiale împotriva lui George Simion, Victor Ponta a răspuns: „Da. Aşa şi va arăta finala”. 
El l-a criticat pe liderul AUR, spunând că acesta minte când îl acuză că a plătit milioane de dolari pentru  avea intrarea la administraţia de la Washington. 

„George Simion vorbeşte prostii şi nu întâmplător i-am spus că-i cârlan. Nu poţi să vrei să fii preşedintele României şi să ai interdicţie în Moldova şi în Ucraina. Nu poţi să fii preşedintele României şi să-l acuzi pe Donald Trump că i-a dat Ponta bani. Normal că n-am bani să-i dau lui Trump şi nici nu mi-a cerut. Şi e şi invidios, că el n-a ajuns acolo. Sigur, a mers şi el. El mereu e între fustele cuiva. Ori fustele Ancăi Alexandrescu, ca nu-l lasă să vină la dezbateri. Ba, după aia a fost la Washington, era între fustele Georgiei Meloni, care s-a pitit şi el pe acolo. Nu aşa arată un preşedinte al României. Fii serios, vorbeşte despre ceilalţi, dacă ai ceva de spus. Are vreo dovadă că am dat, nu milioane, nu am milioane de euro, fie vorba între noi. Nu ştiu, 100 de dolari sau ceva. Dacă nu, nu vorbi, pentru că, trebuie, eşti totuşi şeful unui partid parlamentar, important, al doilea din Parlament, şi candidezi la o funcţie importantă. De aceea, încerc cât pot să nu vorbesc nimic de contracandidaţi, dar nu sunt nici genul care să tac din gură când sunt atacat”, a declarat Ponta, la Prima Tv.

Turneul final al competiţiei feminine de tenis pe echipe Billie Jean King Cup: toate rezultatele înregistrate vineri

Ponta crede că va fi votat preşedinte pentru că i-a mai „scos o dată din necaz” pe români