Actorul Victor Rebengiuc a fost onorat de Asociaţia Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) cu Premiul România Europeană 2025. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a vorbit despre faptul că Victor Rebengiuc este „un model”, într-o societate care are mare nevoie de modele, care „este cineva care a cunoscut succesul, dar care nu s-a lăsat dominat şi a continuat să muncească”. Cu o carieră de aproape 70 de ani pe scenă, încheiată cu rolul „Tatăl”, Rebengiuc a mulţumit publicului, pentru premiu, şi Marianei Mihuţ, soţia sa, alături de care a jucat în multe piese.
„Este o mare onoare să fiu aici pentru a acorda acest premiu unei personalităţi a istoriei noastre contemporane. Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în şabloane: Eminescu, poetul nepereche, nu-l mai citeşte nimeni. Cam aşa se întâmplă şi cu democraţia şi cu Europa, care a devenit un şablon. Luăm nişte bani europeni şi nu trebuie să spunem nimic. Nu e deloc aşa. Europa este un organism viu, cu dubiile şi dezbaterile ei. E bine sau nu e bine că am mers prea departe cu politica de mediu şi asta ne-a afectat competitivitatea. Eu cred că dacă vrem ca România să conteze în UE trebuie să ne racordăm la temele pe care acest organism viu le are, şi de asta e important ca o Asociaţie cum este cea care organizează manifestaţia aceasta să existe şi să provoace dezbateri despre Europa”, a declarat Nicuşor Dan la ceremonia care a avut loc de la Ateneul Român.
Despre relaţia cu filmul, Nicuşor Dan a mărturisit că „Pădurea spânzuraţilor” „este un film pe care nu mai am curajul să-l văd a doua oară pentru că emoţia pe care am trăit-o când l-am văzut a fost aşa de puternică mi-e teamă că vîzându-l a doua oară o stric. Am estimat că cel mai bun film este Reconstituirea. Domnul Rebengiuc nu a jucat acolo. După reflecţie, cred că „Moromeţii” este cel mai bun film, pentru că este o formă de universalitate pe care cred că niciunul dintre celelalte filme româneşti nu le-a găsit”.
„Cum îl văd pe actorul Rebengiuc? Cred că tot timpul este o tensiune despre cum este actorul şi personajul. Ce remarc eu este onstitatea actorului faţă de personaj. Asta înseamnă că în spatele acestei decizii este foarte multă muncă. A-ţi asuma să dai din tine personajului ceea ce te-ai angajat să dai. Domnul Rebengiuc este cineva care a cunoscut succesul, dar care nu s-a lăsat dominat şi a continuat să muncească, să-şi asume fiecare dintre rolurile pe care le-a avut. Un lucru şi mai important, în opinia mea, este responsabilitatea faţă de societate. Pentru că nimic nu este mai simplu în relaţia cu societatea decât să-ţi faci meseria şi să ignori toate celelalte. N-am fost rector la UNATC. Ca rector la UNATC, este o formă de responsabilitate pe care îl doresc ca cât mai mulţi români să şi-o asume, să reuşească să facă pasul într-o zonă socială care nu este neapărat profesia pentru care s-au pregătit. Domnul Rebengiuc a făcut asta în anii 90. Director la Teatrul Bulandra, aici ştiu, fiind în subordinea Primăriei, ştiu cât de dificil este să fii director de Teatru şi cât îţi ia din potenţialul creator. Şi, mai mult decât atât, a-ţi asuma o opinie în spaţiul public. Din nou, ce poate fi mai simplu, eşti un actor de succes, toată lumea te apreciază, dar în momentul în care spui nişte lucruri, îţi asumi să spui nişte adevăruri, şi toată lumea, presa începe să te critice, nu e tocmai uşor, dar dacă noi vrem ca societatea asta să se dezvolte, trebuie să avem curajul să spunem ceea ce credem despre societatea noastră pentru ca să reuşit să o însănătoşim. Cred că lucrul cel mai important pe care vreau să-l transmit este că trăim nişte timpuri în care avem cumva puse în discuţii multe dintre repere şi inclusiv repere morale ale societăţii, şi avem nevoie acută de modele. Fără discuţie, domnul Rebengiuc este un model”.
„Cred că noi avem nevoie de modele nişte oameni vii, cu dubiile lor, cu slăbiciunile lor. Mi-ar plăcea să vedem aceste modele vii să le vedem mai des în studiourile de televiziune, pentru că, din păcate, în momentul ăsta la 90% dintre oamenii care apar ştiu ce o să spună înainte să deschidă gura. Dacă vrem să avem o dezbatere între noi, cred că trebuie să ea trebuie să fie reală, cu oameni reali. Dacă puteţi face acest lucru, eu ca cetăţean, în această societate, aş fi foarte fericit”, a fost apelul preşedintelui către presă.
Arta română, transformată într-un exerciţiu de luciditate şi responsabilitate
Raluca Moldovan, preşedinte ICDE, a vorbit în Laudatio, despre actorul Victor Rebengiuc care este unul dintre puţinii oameni care „a transformat arta română într-un exerciţiu de luciditate şi responsabilitate”.
„Avem privilegiul rar de a celebra o personalitate care a depăşit de mult graniţele profesiei sale. Nu onorăm doar un mare actor, ci şi un reper moral, nu aniversăm doar o carieră, ci o biografie a demnităţii. Astăzi, îl sărbătorim pe maestrul Rebengiuc, la vârsta de 92 de ani, într-un moment care transcende ceremonia şi devine în sine o lecţie despre ce înseamnă România europeană”.
„El nu a fost niciodată doar un interpret, a fost un om care a dat expresie prin rolurile sale nu doar unor personaje, ci unei întregi sensibilităţi colective. Există actori mari şi există actori necesari. Victor Rebengiuc a fost neîntrerupt ambele. De pe scena Teatrului Bulandra şi din faţa camerelor de filmat a construit o operă care ne-a obligat să ne privim cu onestitate”, a spus Raluca Moldovan.
Interpretatea din „Balanţa”, o radiografie a tranziţiei româneşti, l-a făcut pe Pintilie să spună despre Rebengiuc: „Victor nu joacă, Victor este!”.
Premiul acordat joi justifică destinul maestrului Rebengiuc.
Victor Rebengiuc „a susţinut proteste, a apărat valorile democratice cu aceeaşi sobietate cu care interpretează un text clasic”.
„Pentru Victor Rebengiuc, România europeană nu este o abstracţie tehnică sau un proiect administrativ, este un spaţiu moral, este România în care libertatea se trăieşte nu se declamă, cultura nu este un ornament, ci infrastructura profundă a societăţii”, a mai spus preşedinta ICDE, care a subliniat că marele actor „a construit un model de civism”. „Forţa sa vine din simplitate, din decenţă, a demonstrat că România europeană începe înainte de toate în comportamentul fiecăruia dintre noi”.
„Busolă morală” pentru tineri, Rebengiuc reprezintă „decenţa, luciditatea, măreţia care nu se clamează, ci se trăieşte”. „Vă mulţumim nu doar pentru măiestrie, ci şi pentru umanitate. Ne-aţi ajutat să ne dorim să fim mai buni!”, a afirmat Raluca Moldovan.
Marele actor a povestit la ceremonie cum a început să joace şi care i-au fost marile modele.
Deranjat de faptul că de cele mai multe ori i se pronunţă greşit numele, Rebengiuc a spus: „În testamentul meu o să refuz ca numele meu să fie acordat unei străzi, pentru că ar produce mari încurcături locuitorilor acelei străzi. M-ar aînjura tot timpul”. Am să vă povestesc ceva legat de nume. Filmam, acum vreo 10 ani, cu Pintilie undeva în Militari, Nicki Ardelean, colonel de artilerie” şi avem de filmat într-un bloc, îmbărcat în costum de ofiţer, în papuci, şi aşteptam comanda la care eu să ies din bloc şi să intru în blocul de vizavi. În momentul ăla intră o doamnă, care probabil locuia acolo, cu un căţel, mă vede, văzuse că se pregăteşte o filmare, nu ştia ce anume se întâmplă, mă vede pe mine şi zice: „Sergiu?”„ Nu, Victor!”. „Victor? Şi mai cum?”. Cum am coborât eu în staţia Aura Buzescu din Vatra Luminoasă, n-aş vrea să onorez cu numele meu o staţie. Există pe genericele filmelor, poate în istoria Teatrului, dar să pui un nume de stradă, nu-mi place”.
„Am intrat în această profesie aproape fără să vreau, luat de viaţă. Familia mea nu fusese niciodată la teatru, oameni sărmani, la teatru n-am fost niciodată, ascultam teatru la radio, recunoşteam actorii după voce, dar nu m-am gândit niciodată că vreau să fiu actor, aşa cum văd foarte multe mămici care fixează destinul copiilor lor. Mămică, actriţă o fac. Ei, n-o să fie actriţă!”, a povestit Victor Rebengiuc.
Actorul a amintit de o piesă în care a jucat la şcoală, „Ce i s-a întâmplat Gherghinei”. „Habar n-aveam. O să învăţ un text şi-l spun. Jucam un rol de chiabur, rol negativ, chiaburii împreună cu doftoroii satelor obligau oamenii să vină la doftoroi, nu la medici. Am jucat de câteva ori. Peste câtva timp, a venit un alt coleg de clasă care era la Ateneul Popular şi mi-a spus că pune în scenă o piesă şi n-avem chiabur. A trebuit să facem o lectură, după aceea instructorul mi-a spus că n-o să mai joc chiaburul, ci rolul principal. Aşa am rămas cu acest instructor, doi ani, am participat la concursuri, dar nici de data asta, făcând un fel de teatru, nu-mi trecea prin cap că voi fi vreodată să fiu actor. Mă pregăteam, eram la un liceu tehnic, eu eram la transformatoare electrice, nu mă gândeam să fiu actor. Până când am făcut la şcoală o piesă cu colegii, un fel de comedie, destul de uşurică, cu un personaj central, un portar la o instituţie, analfabet, care făcea destule încurcături. A asistat şi directorul şcolii, care după spectacol mi-a spus: „Bă, Rebengiuc, tu ar trebui să dai la teatru!”. A fost o chestie care m-a marcat. Dacă un om care mă vede prima oară, trebuie să fie ceva şi merita să încerc. Am fost la Teatru, m-am interest, m-am înscris. Colegii mei erau toţi copii care făceau figuraţie la Teatru, cunoşteau lumea teatrului, erau în scenă alături de Vraca, Calboreanu, Bălţăţeanu, Aura Buzescu, Elvira Godeanu. Am dat examen. Am avut destule peripeţii”.
„Sentimentul se vede dacă-l trăieşti, dacă simţi că eşti uimit de ceva, dacă simţi că ai ceva de spus şi poţi să spui, atunci faţa ta exprimă ce simţi”, este ceea ce a învăţat de la Aura Buzescu, marea tragediană care i-a fost profesoară şi despre care a spus că în primul semestru a ţipat la el corectându-i „cobotinismul”.
Marele noroc în profesia sa, a mărturisit Victor Rebengiuc, „a fost că noi, generaţia mea, a fost una foarte bună. Teatrele sufereau din cauză că nu aveau actori tineri. Noi eram o generaţie numeroasă, era George Constantin, Cozorici, Albulescu, Silviu Stănculescu, Rauţchi, Amza, Silvia Popovici, Sanda Toma, Draga Olteanu. Toţi eram curtaţi de directorii de teatre”.
Victor Rebengiuc a povestit şi cum ar fi trebuit să dea concursul la Teatrul Naţional, dar nu avea un an în provincie, aşa cum era legea. În schimb, a activat în Teatrul din Craiova, acceptând repartiţia, iar după câteva luni, mama sa l-a înscris la concurs la Teatrul Municipal (Bulandra, n.r). Rebengiuc a făcut referire la organizarea concursurilor, „aşa cum nu se întâmplă acum în teatrele din Bucureşti”. Dar şi despre debutul lui Liviu Ciulei ca regizor cu „Omul care aduce ploaia”, în care a jucat.
Amuzant a fost, spune Rebengiuc, un moment la unul dintre spectacolele cu Lucia Sturdza Bulandra, cu „Nebuna din Chaillot”. „Într-o scenă, se trezea din starea de reverie şi de obicei îi întindeam mâna să se ridice. I-am dat mâna, dar nu mi-a apărut în faţa ochilor. Căzuse. Cu mâna întinsă, se uita în ochii mei. Spunea întruna: „Un moment, un moment, un moment!”. Nu ştiam ce să fac şi tot trăgeam de mână. M-am gândit că dacă mai trag mult, poate i-o scot din umăr. Am ridicat-o de subţiori şi ea a început să recite mai departe. Când s-a terminat piesa, ea s-a întors şi mi-a spus: „Credeam că n-ai să poţi să mă ridici!”.
Spune că nu este foarte mulţumit de sine şi de ce a făcut, a avut pretenţii mai mari de cât ce a izbutit să facă. A lucrat cu cei mai mari regizori ai secolului trecut, Ciulei, Pintilie, Penciulescu, Vlad Mugur. „Eu am mai făcut vreo două, trei facultăţi lucrând cu aceşti regizori şi m-am străduit să arăt ce am învăţat”.
