Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de tehnicianul Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia Lamia, în etapa a 10-a din Super Liga greacă.
Gazdele au reuşit să deschidă scorul în minutul 33, prin Gustavo Furtado, dar antrenorul român al lui PAOK, Răzvan Lucescu, a mutat pefect în minutul 56 când i-a aruncat în teren pe Zivkovic şi Tissoudali, iar cei doi vor schimba cursul jocului. Zivakovic a egalat în minutul 59, pentru ca Tissoudali să marcheze golul victoriei oaspeţilor în minutul 75.
PAOK rămâne pe locul secund în campionat, cu 20 de puncte, în timp ce Lamia este pe 12, cu 7 puncte.