VIDEO Adrian Mutu s-a înțeles cu Fiorentina și trece la treabă

Adrian Mutu este liber de contract după ce s-a despărțit de Petrolul.  Din iarna acestui an, Briliantul s-a ocupat de academia de fotbal care îi poartă numele.

Antrenoul a postat un video pe contul său de Instagram în care anunță parteneriatul cu clubul din Italia după ce s-a întâlnit cu Daniele Pradè, directorul sportiv al Fiorentina și Valentino Angeloni, directorul academiei.

„Vizită memorabilă la Viola Park – Casa ACF Fiorentina! Am avut onoarea de a vizita impresionantul Viola Park, centrul sportiv al clubului ACF Fiorentina, un model de excelență și viziune în fotbalul european.

În cadrul acestei vizite speciale, m-am întâlnit cu două personalități de marcă ale clubului: Daniele Pradè, directorul sportiv al Fiorentina; Valentino Angeloni, directorul academiei.

Am discutat despre dezvoltarea tinerelor talente, despre filosofia clubului și despre importanța formării caracterului, nu doar a performanței sportive.

Cu această ocazie, sunt încântat să anunț ca am pus bazele unei viitoare colaborări / afiliere dintre Academia Adrian Mutu și ACF Fiorentina – un pas important care deschide noi perspective pentru tinerii fotbaliști români. Urmează ca în următoarele săptămâni să oficializăm această colaborare.

Această colaborare consolidează legătura dintre România și un club cu tradiție și prestigiu în fotbalul italian, oferind acces la know-how-ul și metodologia uneia dintre cele mai respectate academii din Serie A.

Viitorul aparține celor care investesc în educație, pasiune și parteneriate autentice”, a scris Adrian Mutu, pe contul personal de Instagram.

Mutu a rămas unul dintre cei mai îndrăgiți foști jucători de la Fiorentina. Între 2006-2011, a marcat 69 de goluri și a oferit 29 de assist-uri pentru italieni.

Ședința de politică monetară la Banca Centrală: Ce spun analiștii că se va întâmpla cu dobânzile în contextul în care inflația va crește accelerat

VIDEO Adrian Mutu s-a înțeles cu Fiorentina și trece la treabă