VIDEO Aici își dorea Ceaușescu să se mute: Megaproiectul care ar fi schimbat fața orașului

Deși vila din cartierul Primăverii era emblema reședinței cuplului Ceaușescu înainte de Revoluție, se pare că liderul comunist prefera o altă locație din Capitală. Mai mult, Nicolae Ceaușescu își dorea să părăsească faimosul palat și să se stabilească permanent în acest nou loc.

Această dorință a fost dezvăluită de arhitectul său, regretatul Camil Roguski, care a relatat că Ceaușescu plănuia să se mute într-o locuință situată pe o insulă artificială din Lacul Morii, în București.

Camil Roguski a descris în cartea sa, „Adevăruri ascunse”, preferința lui Ceaușescu pentru o reședință pe insula din Lacul Morii, construit în 1986 în cadrul proiectului de sistematizare a râului Dâmbovița. „La un moment dat, a vrut să-și mute reședința. Dorea să-și construiască o reședință în zona comunei Roșu, pe o insuliță în mijlocul Lacului Roșu”, menționa Roguski în cartea sa.

Lacul Morii, situat în comuna Chiajna, la granița cu cartierele Giulești și Crângași, era locul unde Ceaușescu plănuia să adune elita comunistă. În prezent, pe insula unde liderul comunist dorea să se mute, mai pot fi văzute ruinele construcțiilor nefinalizate.

Pentru ca Lacul Morii să fie realizat, aproximativ 400 de case au fost demolate, iar o biserică și un cimitir au fost scufundate. Sicriile din cimitir au fost ulterior relocate la Giulești Sârbi.

Apele Române, anunț de ultimă oră despre viitura care va lovi pe Dunăre: Când intră în România și ce debit va avea

BTA: Expoziţie care marchează 145 ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a Bulgariei