Curtea de Apel a pronunțat, miercuri, 21 august 2025, sentința definitivă în dosarul tragediei din localitatea 2 Mai, în care tânărul Vlad Pascu a provocat, în august 2023, un accident rutier soldat cu doi morți și trei răniți. Instanța a stabilit o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare, însă avocatul victimelor, Adrian Cuculis, avertizează că, în realitate, Pascu ar putea ieși mai devreme din penitenciar.
„Dosarul 2 Mai este la final, după doi ani de judecată, de urmărire penală urmată de proces. Vlad Pascu a primit o condamnare de 10 ani cu executare, în mod evident, iar viza din dosar, cel puțin din apel, pentru părțile care au fost constituite părți civile și părți vătămate, a fost obținerea unei pedepse cât mai mari”, a declarat Adrian Cuculis.
Acesta a explicat că familiile victimelor au insistat ca pedeapsa să fie orientată către maximul prevăzut de lege, însă diferența de doar șase luni față de ceea ce au cerut părinții schimbă fundamental calculul privind eliberarea condiționată.
„O diferență de 6 luni schimbă tot”
„Cu toții am cerut în apel ca pedeapsa să se orienteze către maximul ei, în contextul în care diferența asta de șase luni de zile a făcut o diferență majoră, respectiv atunci când Vlad Pascu ar fi urmat să se elibereze condiționat. Trebuie să spunem că una este să te eliberezi condiționat – sau, cel puțin, să devii propunabil pentru eliberare – la trei pătrimi din pedeapsa executată efectiv și alta este să te eliberezi la două treimi din pedeapsă”, a explicat avocatul.
Pascu ar putea fi liber „într-un timp relativ scurt”
Cuculis a atras atenția că, în calculul pedepsei, cei doi ani de arest preventiv se vor scădea din perioada totală pe care Pascu trebuie să o execute: „În cei doi ani de zile, în care Vlad Pascu a fost arestat preventiv, acea perioadă se va scădea din pedeapsa ce o are de executat, așa că, peste oarecum scurtă vreme, Vlad Pascu va ieși din închisoare”, a explicat avocatul.
Pe fondul cauzei, instanța a menținut daunele morale și materiale stabilite anterior pentru victimele accidentului. Singura modificare vizează reducerea daunelor morale pentru una dintre victimele care a supraviețuit.
„Putem să apreciem că nu a intervenit nicio modificare esențială. Părerea mea este că modificarea a fost doar de substanță în proporție foarte mică, respectiv acea scădere a daunelor de natură morală uneia dintre victimele accidentului, care a rămas în viață, dar pe fondul cauzei nu s-a schimbat absolut nimic”, a precizat Cuculis.
Nicio altă cale de atac
Avocatul victimelor a mai subliniat că, după această decizie, dosarul nu mai poate fi prelungit: „Dosarul 2 Mai este la final, nu vedem o posibilă prelungire, nici alt format sau un format în care ar putea să schimbe ceva. Probabil niciuna dintre părțile implicate nu va depune o altă cerere, de recurs în casație, contestație în anulare sau revizuire a hotărârii. Lucrurile vor rămâne definitive aici”, a conchis Adrian Cuculis.