VIDEO Așteptat la dezbaterea de la Antena 3 CNN, George Simion a apărut la un miting din Polonia

Dezbaterea finală dintre candidații la Președinția României, programată marți seara la Palatul Parlamentului și transmisă în direct de Antena 3 CNN, era așteptată ca momentul-cheie al campaniei electorale din turul al doilea. Publicul, jurnaliștii și societatea civilă anticipau o confruntare decisivă între George Simion și Nicușor Dan, însă candidatul AUR a surprins prin absență, alegând să plece din țară, în Polonia, pentru un eveniment electoral extern, cu toate că el candidează în România, nu în Polonia.

În loc să vină la confruntarea finală cu Nicușor Dan, organizată marți seara la Palatul Parlamentului și transmisă în direct de Antena 3 CNN, George Simion a ales… să plece din țară. Liderul AUR se află, la această oră, în Polonia, la un miting electoral de susținere a candidatului conservator Karol Nawrocki.

Este a doua dezbatere la care George Simion absentează, după ce luni a refuzat și invitația postului Digi24. Deși a promis public, după primul tur, că va răspunde tuturor invitațiilor la confruntări directe, până acum a participat la o singură dezbatere.

Între timp, dezbaterea are loc la București, unde Nicușor Dan a confirmat prezența și va răspunde întrebărilor jurnaliștilor și celor din public, înaintea votului decisiv de duminică, 18 mai.

Ironia sorții face ca și în Polonia, ca și în România, alegerile să aibă loc duminică, iar în cursă să se afle câte un primar de capitală: în Polonia, primarul Varșoviei Rafal Trzaskowski se luptă cu conservatorul Karol Nawrocki, susținut de mișcarea MAGA – același Nawrocki pe care îl sprijină acum George Simion.

Cu două campanii paralele și Estul Europei în joc, întrebarea rămâne: cine conduce România următorii cinci ani?

VIDEO Fără măsuri urgente, România riscă falimentul economic, avertizează Ilie Bolojan

Dan Perjovschi, performance la Spitalul ‘Marie Curie’: Este felul meu de a face parte din societate