VIDEO ‘Bunica MAGA’, ajunsă la pușcărie după asaltul Capitolului, refuză grațierea lui Donald Trump: Ne-am înșelat cu toții!

Cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite a semnat luni, după ce a fost învestit, la Casa Albă, un decret prin care a graţiat peste 1.500 de participanţi la luarea cu asalt a Capitoliului la 6 ianuarie 2021, o ”profanare” fără precedent a sanctuarului democraţiei americane.

”Asta e pentru 6 ianuarie, pentru ostatici, aproximativ 1.500 de persoane vor fi complet graţiate”, declara el semnând decretul în Biroul Oval.

Decretul a stârnit un val de entuziasm în rândul trumpiştilor şi furie în rândul opozanţilor.

”Ne-am înşelat în acea zi, am încălcat legea şi nu ar trebui să existe graţieri”, a declarat ea la emisiunea BBC Newsday.

Supranumită ”Bunica MAGA” pe reţele de socializare, ea consideră că ”acceptarea unei graţieri nu va face decât să-i insulte pe poliţiştii de la Capitoliu, statul de drept şi, bineînţeles, naţiunea noastră”.

Ea a pledat vinovată şi a fost condamnată la 60 de zile de închisoare.

”Am pledat vinovată pentru că eram vinovată, iar acceptarea unei graţieri nu va servi decât să contribuie la abureala (gaslighting în engleză) lor şi la rescrierea lor falsă a faptelor”, a declarat ea BBC.

Atacatoarea Capitoliului denunţă faptul că Guvernul Trump vrea să ”rescrie istoria, iar eu nu vreau să fiu părtaşă la asta” .

Tot mai mulți copii sunt diagnosticați cu ‘fobie școlară’; Cei mai mulți dintre ei trebuie să înveţe acasă

Vești bune pentru milioane de șoferi: se construiește autostrada pe care poți circula dacă vrei să eviți Capitala